Conducerea PSD decide, astăzi, componența Guvernului condus de Viorica Dăncilă
Comitetul Executiv Naţional al PSD (CEx) se reunește, astăzi, la ora 16.00, pentru a discuta componenţa viitorului guvern. Mulți dintre miniştri îşi vor păstra funcţiile şi în Cabinetul Dăncilă, dar se vehiculează și nume noi la conducerea unor ministere.
Premierul Viorica Dăncilă va lucra cu trei vicepremieri Paul Stănescu și Grațiela Gavrilescu își vor păstra funcțiile. Li s-ar putea alătura Rovana Plumb, plecată forțat din Guvern acum câteva luni la cererea lui Mihai Tudose.
Ministerele de Interne, Externe și al Apărării vor fi conduse de aceiași miniștri.
Ionuţ Mişa va pleca cel mai probabil din fruntea Finanțelor, iar favorit să îl înlocuiască este Eugen Todorovici. Justiția va rămîne în sarcina lui Tudorel Toader, iar Agricultura în grjia lui Petre Daea.
Ministerul Educației va avea, cel mai probabil un nou șef, iar cel mai vehiculat nume este al Ecaterinei Andronescu.
Olguța Vasilescu va conduce în continuare ministerul muncii, iar Gheorghe Şimon are șanse mari să rămână titular la Economie.
Sunt mari semne de întrebare la Ministerul Transporturilor, unde probabil Felix Stroe își va încheia mandatul. Dacă se va întâmplă așa, s-ar putea întoarce Răzvan Cuc. Ilan Laufer va rămîne, probabil, în fruntea Mediului de afaceri. Nu e clar ce se va întîmpla la Sănătate, unde Rodica Nassar e dată de unele surse că posibil înlocuitor al lui Florian Bodog.
Și Lucian Romaşcanu ar putea pleca de la Cultură, iar Ioan Deneş ar putea prelua, Apele și pădurile, o decizie a PSD dinaintea crizei. La Cercetare, comunicații și sport se va merge pe mâna acelorași miniștri. Titularul de la Turism are șanse mari să fie înlocuit, dar de românii de pretutindeni se va ocupă tot Andreea Păstârnac, în timp ce ministerul pentru dialog social ar putea fi desființat.
De relația cu Parlamentul se va ocupa tot Viorel Ilie, iar de Afaceri europene, tot Victor Negrescu, dar nu este clar în acest moment cine va fi ministrul pentru fonduri europene.
Miniștrii propuși vor fi audiați rapid în comisiile parlamentare, iar pe 29 ianuarie ar urmă ca senatorii și deputații să dea votul de învestitură.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.