Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Consiliul Judeţean Cluj se alătură şi în acest an campaniei internaționale „Ora Pământului”

0 34

Ora Pământului va fi marcată și în acest an de instituțiile subordonate Consiliului Județean Cluj, în cadrul campaniei internaționale, prin care oameni, organizaţii, companii şi instituţii publice de pe întreg Globul fac un apel de conștientizare referitor la necesitatea economisirii resurselor mediului înconjurător.

Acţiunea, desfăşurată sub sloganul „Dăruiește naturii energia ta”, va avea loc sâmbătă, 25 martie 2017, începând cu ora 20.30, şi va fi marcată de Consiliul Județean prin mai multe inițiative dedicate în mod special celebrării acestui eveniment. Astfel, în ceea ce priveşte sediul instituţiei situat pe Calea Dorobanţilor nr. 106, forul administrativ județean va renunța la iluminarea acestuia în respectivul interval de timp, prin sistarea iluminării ambientale exterioare. Totodată, între orele 20.30 şi 21.30, clădirile tuturor instituţiilor subordonate Consiliului Judeţean, exceptând cele în care se desfăşoară activităţi care presupun existenţa unui consum de electricitate neîntrerupt, cum sunt unităţile spitaliceşti, vor reduce la maxim sau chiar vor sista folosirea energiei electrice.

Tot în acest context, angajaţii Consiliului Judeţean Cluj și ai instituțiilor din subordine – instituţii şi servicii publice de interes judeţean, regii autonome, societăţi comerciale, unităţi de învăţământ special, instituţii de cultură etc – vor fi îndemnaţi să stingă luminile din locuinţele personale şi să tragă astfel un semnal de alarmă cu privire la efectele grave pe care le comportă adesea o evoluţie mult prea rapidă şi, de multe ori, iresponsabilă, care nu ţine cont de realităţi şi de necesitatea protejării și conservării mediului înconjurător.

„Pentru a marca așa cum se cuvine acest eveniment ecologic, îndemn pe această cale toți clujenii să se alăture și în acest an campaniei internaționale Ora Pământului și să stingă, timp de o oră, toate becurile din locuință, dar și să scoată din funcțiune echipamentele electronice care îi deservesc. Este extrem de important să conștientizăm cu toții importanța economisirii resurselor limitate în vederea asigurării unui viitor mai bun pentru noi și copiii noștri, protejând astfel, cât mai mult posibil, mediul înconjurător” a declarat domnul Alin Tișe, Președintele Consiliului Județean Cluj.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More