Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Consiliul local și Primăria comunei Mica au reintrat în normalitate. Tiberiu Zelencz a fost reinstalat viceprimar

0 43

Ședința ordinară de pe luna februarie a Consiliului Local al comunei clujene Mica, desfășurată vineri, a cuprins pe ordinea de zi și anunțarea deciziei de reîncadrare în funcția de viceprimar a lui Tiberiu Zelencz.

Telenovela, care a durat aproape un an și jumătate, în care primarul Pavel Goron a încercat în câteva rânduri și apoi chiar a reușit să-l înlăture din funcție pe Zelencz, a luat astfel sfârșit.

În urmă cu o săptămână, Tiberiu Zelencz a anunțat că a câștigat definitiv procesul cu instituția primăriei și primarul Pavel Goron. Inițial, în luna iulie a anului trecut, instanța a dat câștig de cauză viceprimarului, însă primarul a atacat decizia și abia în februarie 2016 s-a dat o decizie defintivă.

Dispoziția de reîncadrare în funcția de viceprimar, precum și atribuțiile care îmi revin, au fost date ieri de către primarul comunei, în cadrul ședinței Consiliului Local Mica.

A fost un proces lung și anevoios, de peste un an de zile, dar am avut puterea și răbdarea de a lupta până la capăt pentru a demonstra că am fost destituit abuziv din funcție, în data de 28 noiembrie 2014. Justiția a făcut dreptate, iar adevărul a învins.

În cele aproximativ 3 luni, cât au mai rămas din acest mandat, îmi doresc ca în continuare să reprezint interesele cetățenilor acestei comune, la fel cum am încercat să mă implic și să ajut și în perioada cât am fost dat la o parte din Primăria Mica.

Îmi voi respecta promisiunea făcută în urmă cu patru ani de a fi aproape de fiecare cetățean al acestei comune și de problemele fiecăruia, iar împreună să reușim să construim o comună cu adevărat europeană”, a declarat Tiberiu Zelencz după ce a fost repus în funcție.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.