Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Consiliul Național al Elevilor cere redeschiderea școlilor. „Cu educaţia nu e de glumă!”

1 632

Consiliul Naţional al Elevilor solicită Ministerului Educaţiei descentralizarea deciziei privind redeschiderea şcolilor în funcţie de rata incidenţei Covid-19 la nivel local şi demararea discuţiilor privind organizarea examenelor naţionale.

Consiliul Național al Elevilor a transmis azi, 4 ianuarie, un comunicat de presă prin intermediul căruia cere redeschiderea școlilor.

Pe data de 11 ianuarie se va încheia vacanţa de iarnă, iar elevii se vor întoarce la şcoală în format online, conform anunţurilor făcute de către Ministerul Educaţiei. Încă de la suspendarea cursurilor în luna noiembrie, Consiliul Naţional al Elevilor a fost în permanentă legătură cu elevii din întreaga ţară.

Majoritatea colegilor noştri ne-au transmis că şcoala online este obositoare, ineficientă şi complet nesustenabilă pe termen lung. Ţinând cont de faptul că ne apropiem vertiginos de examenele naţionale, de al doilea semestru al acestui an şcolar şi că multe localităţi din ţară se află sub indicele de 3 cazuri/mia de locuitori, solicităm Ministerului Educaţiei să descentralizeze din nou decizia privind redeschiderea unităţilor de învăţământ, în funcţie de rata incidenţei la nivel local, asigurând, în acelaşi timp, materialele sanitare necesare desfăşurării cursurilor în siguranţă, se arată în comunicatul Consiliului Elevilor.

Odată cu începerea anului 2021, e important să nu uităm faptul că educaţia se află, la momentul de faţă, într-un moment de cumpănă, iar Ministerul Educaţiei trebuie să răspundă cu celeritate nevoilor sistemului de învăţământ: prezenţa la cursuri în format fizic, acolo unde situaţia epidemiologică o permite, şi realizarea unui plan de recuperare a materiei pentru elevii care nu au putut să participe la cursurile online, din cauza lipsei unui dispozitiv la internet.

În caz contrar, rezultatele pe termen lung vor fi dezastruoase! Creşterea ratei analfabetismului funcţional ne bate la uşă. Cu educaţia nu e de glumă! Solicităm Ministerului Educaţiei demararea procesului de dialog cu partenerii sociali, pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru reînceperea cursurilor, se notează în același comunicat.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

  1. sz cs spune

    io trimis copil az oktatáshoz El nem, ca nu ma duc Sa vie fomeia sa imi deie de mancare ca io nam mancat

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.