Consultaţii de la distanţă pentru pacienţii cu afecţiuni cronice sau care suferă de boli cu potenţial endemoepidemic
Guvernul a decis, în cadrul şedinţei de miercuri, că medicii de familie şi cei din ambulatoriul clinic de specialitate vor putea acorda în continuare consultaţii de la distanţă pentru pacienţii cu afecţiuni cronice sau care suferă de boli cu potenţial endemoepidemic.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a declarat, la finalul şedinţei Executivului, că a fost aprobată o Ordonanţă de Urgenţă pentru stabilirea unor măsuri în cadrul sistemului de sănătate.
“Astfel, ordonanţa aprobată astăzi va asigura accesul neîntrerupt şi nediscriminatoriu al asiguraţilor la serviciile acordate în sistemul de sănătate precum şi continuarea măsurilor de limitare a răspândirii infecţiei cu noul coronavirus în rândul populaţiei”, a declarat Dan Cărbunaru.
Acesta a prcizat că, potrivit noului act normativ, medicii de familie şi medicii din ambulatoriu clinic de specialitate vor putea acorda în continuare consultaţii medicale la distanţă pentru pacienţii cu afecţiuni cronice şi care suferă de boli cu potenţial endemoepidemic.
”Terapiile psihiatrice, serviciile conexe actului medical furnizate de psihologi sau logopezi se vor putea acorda în continuare de la distanţă, iar aceste consultaţii efectuate la distanţă vor fi validate fără a mai fi necesară utilizarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate sau a documentelor înlocuitoare ale acestuia”, a precizat Dan Cărbunaru.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.