Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Continuă investițiile în comuna Mica. Dotările școlilor și dispensarului, dar și asfaltări de străzi, printre priorități

0 76

Patru din cele șapte proiecte depuse la începutul acestui an la Ministerul Dezvoltării Regionale, au primit finanțare în valoare totală de 4,887,229.00,lei, aproximativ 49 miliarde lei vechi, informează Tiberiu Zelencz, primarul comunei clujene Mica.

Potrivit acestuia, cea mai mare sumă revine asfaltării ulițelor din comuna Mica, însă, din păcate, mult așteptata finanțare pentru introducerea apei și a canalizării în comună nu a fost posibilă. Edilul comunei explică întârzierea introducerii apei și a canalizării prin aceea că Mica este cuprinsă în Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județele Cluj și Sălaj, în perioada 2014-2020, comuna Mica fiind cuprinsă doar cu introducerea apei pentru cinci localități.

”Pentru proiectele aprobate vreau să mulțumesc Guvernului României, Ministerului Dezvoltării Regionale, parlamentarilor clujeni Horia Nasra, Cornel Itu și Vasile Ilea și în mod deosebit doamnei ministru Sevil Shhaideh”, mai spune Tiberiu Zelencz.

Dacă anul trecut s-au obținut 1,560.000.00 lei, pentru școlile din Sânmărghita și Nireș, în acest an s-au primit bani pentru modernizarea drumurilor (asfaltări ulițe sătești), pentru dotarea școlilor din Sânmărghita și Nireș și pentru dotarea dispensarului uman din localitatea Mica.

”Deși sunt mult mai multe proiecte în derulare, mă declar mulțumit că într-un an de mandat am reușit să obținem proiecte finanțate prin PNDL în valoare de 6,300.000.00 lei, (63 miliarde lei vechi), bani care contribuie la dezvoltarea comunei noastre. Pentru implementarea acestor proiecte este nevoie de timp și răbdare, însă în perioada următoare veți putea vedea și finalizarea acestora. Legat de apă, dacă în acest moment depindem de Compania de Apa Someș S.A., vreau să vă asigur că pentru mine prioritatea numărul unu din comuna Mica rămâne introducerea apei și a canalizării și nu voi renunța până când nu voi găsi o soluție”, mai promite Zelencz.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More