Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Contrabanda cu ţigări ridicată la rang de artă

0 1.167

contrabanda tigari

Dorinţa de a face profit cât mai mare într-un timp cât mai scurt pune la încercare imaginaţia şi creativitatea contrabandiştilor români. În cazul de faţă, vorba „Românul s-a născut nu numai poet, ci şi inventiv şi deştept!” este perfect valabilă.

În primele trei luni ale acestui an, la graniţe au fost confiscate 3,7 milioane de pachete de ţigări, în valoare de aproximativ 47.300.000 de lei, şi au fost destructurate şapte grupuri organizate de traficanţi, din care făceau parte 59 de persoane.

Poliţiştii de frotinera au mari bătăi de cap când vine vorba de depistarea acţiunilor de contrabandă. Aceştia rămân muţi de uimire când văd cât de bogată este imaginaţia romanului; mai ales când este stimulată de sume impresionante de bani.

Ultima metodă descoperită de poliţiştii de frontiera suceveni şi ucrainieni este, probabil, cea mai ingenioasă metoda descoperită până acum. Contrabandiştii din Ucraina au ataşat colete de ţigări unui deltaplan pe care l-au trimis peste graniţă omologilor din România. Deltaplanul a fost urmărit de autorităţi până în zona de aterizare, unde au fost confiscate 3.000 de pachete de ţigări provenite din Ucraina şi Moldova. În apropiere de zona de aterizare a deltaplanului a fost găsit abandonat şi un autoturism marca BMW înmatriculat în Bulgaria. Poliţiştii  de frontieră au confiscat autoturismul dar şi ţigările în valoare de 30.000 de lei.

O altă metodă, cel puţin la fel de inventiva, a fost descoperită în urmă cu câteva săptămâni în Vamă Dorneşti. Poliţiştii de frontieră au descoperit 107.000 de pachete de ţigări ascunse în miezul unor buşteni aduşi cu trenul din Ucraina. În cazul de faţă, autorităţile habar nu aveau de aceasta metodă, pachetele fiind descoperite datorită unui control de rutină. Ţigările găsite în buşteni ajung la valoarea de 800.000 de lei.

Creativitatea contrabandiştilor nu a ajuns la limită. Aceştia au dresat cai special pentru transportul ţigărilor prin zone greu accesibile omului. Poliţiştii din Maramureş au depistat 16 cai care transportau zeci de colete cu ţigări de contrabandă la o altitudine de peste 1.700 metri, pe o cărare de munte.

Cea mai nouă şi periculoasă invenţie este rezervorul dublu.  În interiorul rezervorului, se montează încă unul, gol, în care se ascund pachetele de ţigări. Această metodă este folosită şi pentru contrabanda cu alcool.

O metodă ilară de contrabandă a fost depistata la punctul de trecere Porţile de Fier 2, unde poliţiştii au descoperit în maşina unui cetăţean care voia să intre în ţară, ţigări într-o oală cu sarmale.

În Maramureş, în Valea Vişeului şi Valea Vaserului, contrabandă cu ţigări este mai simplă. Baxurile pot fi aruncate pur şi simplu peste frontieră şi ajung în România ajutate de diferenţa de înălţime

Metoda cablului a devenit una clasică. Această metodă este utilizată în zona frontierei riverane şi presupune trecerea baxurilor cu ţigări pe un cablu fixat pe cele două maluri ale cursului de apă.

Metoda „curbei” este, de asemenea, des folosită. Potrivit poliţiştilor de frontieră, contrabandiştii aleg o zonă în care cursul de apă ce desparte România de ţara vecină face un cot şi dau drumul unui bax închis ermetic, care, dus de curent, ajunge pe malul opus.

Metoda „capac” se număra printre cele mai vechi. Aceasta constă în ascunderea pachetelor de ţigări printre alte categorii de mărfuri, îndeosebi cu baza de impozitare mică, tranzitate în mod legal prin punctele de trecere a frontierei.

S-au întâlnit situaţii în care ţigările au fost lipite pe corp, în ambalajele altor produse alimentare sau în genţi.

O metodă „vizibilă” o reprezintă tranzacţionarea legală a ţigărilor, în cantităţi destul de însemnate, şi le transportă cu avionul. La aeroport se prezintă 10-12 persoane, fac controlul bagajelor în care se găsesc până la 50 de cartuşe de ţigări – pe care le declară că fiind pentru consum propriu – şi după ce genţile le sunt băgate la cală, doar unul sau doi mai onorează biletul. Cei care onorează biletul, ridică la destinaţie bagajele tuturor.

Contrabandiştii îşi modifica maşinile în aşa fel încât să poată ascunde cât mai multe pachete de ţigări sub capota, în interiorul uşilor, sub maşină, în plafon sau chiar în cauciucuri. De exemplu, într-un cauciuc de maşina încap între 210 şi 220 pachete ţigări.

„Mijloacele şi metodele folosite de aceste grupări sunt diversificate, particularizate şi adaptate permanent, atât în funcţie de măsurile adoptate de autorităţi, cât şi de condiţiile concrete de derulare a operaţiunilor”, se arată în analiza Poliţiei de Frontieră.

Cu toate că poliţiştii de frontieră îşi fac datoria exemplar, acest lucru nu va opri contrabandă cu ţigări. Profitul care se poate realiza în urma afacerilor cu ţigări este tentant pentru mulţi romani. Cel mai probabil, sărăcia îi împinge să recurgă la astfel de acţiuni. Cu siguranţă vom mai afla de la poliţiştii de frontiera de noi metode inventive de contrabandă.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.