Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Controale în Beclean, pe linia combaterii comerțului ilegal

0 27

Poliţiştii bistriţeni împreună cu reprezentanţi ai D.S.V.S.A. Bistriţa-Năsăud au efectuat miercuri controale şi verificări de specialitate la mai multe unităţi comerciale de pe raza oraşului Beclean.

Controalele și verificările au fost efectuate în cadrul unei acțiuni pe linia prevenirii şi combaterii ilegalităţilor din sfera comerţului cu mărfuri alimentare, legume, fructe,băuturi alcoolice şi tutun, precum şi obiecte ornamentale pentru sărbătorile de iarnă.

În urma acestor controale au fost aplicate 4 sancţiuni contravenţionale pentru neafişarea la locul de vânzare a etichetei de produs, care conţine informaţii cu privire la denumirea produsului, localitatea de origine, data obţinerii produsului şi preţul de vânzare; o sancţiune contravenţională pentru omisiunea întocmirii şi afişării în unitate, la locurile de desfacere sau servire, de către operatorii economici, a preţurilor şi tarifelor, a categoriei de calitate a produselor sau serviciilor ori, acolo unde este cazul a listei de preţuri şi tarife, precum şi 3 sancţiuni contravenţionale pentru efectuarea de acte sau fapte de comerţ fără îndeplinirea condiţiilor stabilite de lege, fiind confiscaţi şi 220 de lei.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.