Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Controale în Bistrița. 80 de kilograme de carne confiscate

0 479

Polițiștii au efectuat mai multe controale în Bistrița pentru combaterea comerțului ilicit.

Reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud au transmis prin intermediul unui comunicat de presă faptul că, ieri, 13 februarie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice împreună cu specialiști din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud, respectiv din cadrul Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud au acționat pe raza municipiului Bistrița pentru prevenirea şi combaterea cu fermitate a faptelor ilicite din domeniul comerțului și a prestărilor de servicii către populație în locațiile cu destinație de alimentație publică.

Acțiunile au avut scopul de a preveni și a combate evaziunea fiscală, precum și de a stabili originea produselor utilizate și modul de manipulare a acestora, în vederea prevenirii unor abateri care pot dăuna sănătății populației.

Cu ocazia efectuării de controale și verificări de specialitate la mai mulți operatori economici, au fost constatate și aplicate 6 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 23600 lei, dintre care 3 conform legii privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite, 2 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor, la normele din domeniul sănătății publice și una privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor. Totodată, au fost ridicate în vederea confiscării cantitatea de 80 kg de produse din carne și o sumă de bani.

Polițiștii de la investigarea criminalității economice vor desfășura și în perioada următoare acțiuni specifice pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii activităților ilicite și încălcării legislației, în toate domeniile, în scopul asigurării unui climat optim de ordine, liniște, siguranță și legalitate a mediului de afaceri, cu preponderență în locurile și mediile semnalate cu risc ridicat de comitere a faptelor de evaziune fiscală.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Abonează-te