Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Controale peste controale pentru agenții economice. Se insistă și pe infracțiunile de braconaj

0 241

Polițiștii bistrițeni își continuă controalele pe linie economică. Totodată se acordă un interes crescut infracțiunilor de braconaj.

Cei de la IPJ Bistrița-Năsăud transmit faptul că, la data de 22 aprilie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au continuat acțiunile pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite din domeniul comerțului și prestărilor de servicii către populație, în contextul măsurilor dispuse pentru prevenirea răspândirii epidemiei cu virusul SARS CoV-2.

Astfel, au fost efectuate controale și verificări de specialitate pe raza orașului Sângeorz-Băi, Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi, Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, dar și a comunelor Sânmihaiu de Câmpie, Budești, Miceștii de Câmpie, Silivașu de Câmpie, Teaca și Galații Bistriței.

Mariflor

Au fost verificați 31 de operatori economici, iar în urma neregulilor constatate au aplicat 21 de sancțiuni contravenționale, în  valoare totală de 36.500 lei. Din totalul acestora, 13 sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii 12/1990, una pentru nerespectarea prevederilor  O.U.G. 28/1999, iar celelalte 7 pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare. Totodată, a fost confiscat numerar suma de 240 lei, notează cei de la IPJ.

De asemenea, cu ocazia controalelor efectuate de polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, la locuința unui bărbat din Rodna, gestionar în cadrul unei asociații cinegetice, au fost găsite 3 cartușe confecționate artizanal.

Totodată s-a stabilit faptul că acesta ar fi deținut fără drept pulbere, pe care a folosit-o la confecționarea cartușelor de vânătoare. Cartușele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului materialelor explozive și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More