Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Incendiu cu trei victime la Maia. Doi copii au ajuns cu arsuri la spitalul din Dej – FOTO/VIDEO

0 1.026

Doi copii dar și tatăl lor, din localitatea clujeană Maia, au suferit arsuri de gradele II și III în această dimineață, după ce locuința în care trăiau a fost cuprinsă de flăcări.

În această dimineață echipajele de pompieri și SMURD ale Detașamentului de Pompieri Dej, dar și ambulanța, au intervenit de urgență în localitatea Maia, județul Cluj. Din ultimele informații se pare că doi minori, o fată și un băiat de 11 și 13 ani, au suferit arsuri pe 18% din suprafața corpului, după ce locuința lor a fost cuprinsă de flăcări. Cei doi au fost transportați de urgență la Spitalul Municipal Dej.

Cauza principală a incidentului ar fi chiar neatenția tatălui care a încercat să aprindă focul în casă, folosind o substanță extrem de inflamabilă.

Potrivit tatălui copiilor, acesta ar fi încercat să aprindă dimineața focul în sobă cu benzină. Din nefericire, câțiva stropi de combustibil au ajuns și pe patul de lângă sobă, unde dormeau cei doi copii, iar așternuturile au fost imediat cuprinse de flăcări. Incendiul s-a extins rapid la hainele copiilor, care au fost scoși imediat din casă de către tatăl lor, care a alertat și vecinii.

În timpul în care bărbatul încerca să stingă, cu mâinile goale, incendiul care se manifesta în cameră, copiii au fost duși la o locuință învecinată, unde au fost găsiți de medicii de pe ambulanță și SMURD, fiind tratați la fața locului. Copilașii au fost preluați de autosanitare și duși la spital.

Potrivit medicului Mariana Baciu, de la Ambulanța Dej, cei doi copii au suferit arsuri în zona membrelor inferioare și superioare dar și în zona feței, de gradele II și III, însă au scăpat fără arsuri ale căilor respiratorii. În funcție de evoluția acestora, medicii de la Spitalul Municipal Dej vor decide dacă este necesar transportul copiilor la Spitalul de Arși din București.

Și tatăl copiilor a suferit arsuri în timp ce încerca să stingă focul, însă acesta a refuzat transportul la spital.

La fața locului au intervenit și polițiștii dejeni, criminaliștii declanșând o anchetă în acest caz pentru a stabili toate circumstanțele care au dus la producerea acestui incident.

ACTUALIZARE ISU CLUJ:

”Două autospeciale pentru stins incendii din Detașamentul Dej, o ambulanță SAJ și una SMURD au fost alertate pentru a se deplasa de urgență în localitatea Maia, comuna Bobâlna

Au fost preluați de ambulanțele SAJ și SMURD o fetiță și un băiat cu vărste de 11 respectiv 13 ani.

Cei doi copii, suferind arsuri de gradul II și III la nivelul feței și a membrelor, au fost transportați de urgență la unitățile spitalicești.

Cel mai probabil bărbatul a vrut să reaprindă focul din soba pentru încălzire cu lemne, aruncând benzină pe jarul existent.

Au mai fost distruse căteva bunuri din imobilul respectiv, flăcările fiind stinse în scurt timp”, transmit reprezentanții ISU Cluj


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More