Un copil de 14 ani a fost împușcat duminică de un bărbat, într-o pădure din Sălaj, minorul fiind internat în stare gravă în spital. Medicii au reușit să-i scoată mai multe elice din corp, una din zona abdominală neputând fi scoasă.
Copilul, din comuna sălăjeană Măeriște, sat Giurtelecul Șimleului, se afla în pădure, în zona localității Poiana Măgura. Acesta se afla în căutare de brazi, alături de un adult.
La un moment dat, copilul s-a apropiat de o baracă, în care se afla un bărbat. Acesta a pus mâna pe arma de vânătoare a altui bărbat cu care se afla la cabană, și l-a împușcat de la distanță pe minorul de 14 ani.
Ulterior, la fața locului au ajuns echipaje de salvare, dar și polițiștii.
Minorul a primit îngrijiri medicale la locul incidentului, fiind preluat de ambulanță și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe de la Zalău, unde a fost supus intervențiilor pentru îndepărtarea alicelor din corp.
“Duminică, la ora 17:30, Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj a fost sesizat, prin apelul de urgenţă 112, cu privire la faptul în pădurea aparținând de satul Poiana Măgura, comuna Sărmășag, o persoană a fost rănită prin împușcare. Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit că, un vânător autorizat, în vârstă de 65 de ani, din comuna Măeriște, care deținea autorizație de vânătoare pentru ziua în curs, și-ar fi lăsat o armă de vânătoare, de calibru 16 milimetri, împreună cu muniția, neasigurate într-o baracă și a ieșit la plimbare. În acel timp, un alt bărbat, în vârstă de 63 de ani, tot din comuna Măeriște, prezent în baracă ar fi văzut mișcare în pădure și crezând că sunt animale sălbatice, fără a fi autorizat în vederea deținerii de arme și muniții, ar fi luat arma și ar fi executat foc de armă în direcția respectivă. Un minor de 14 ani, din comuna Măeriște, aflat în pădure, a fost rănit, prin împușcare, în zona abdominală și în membrul superior drept”, a declarat Ioana Rus – purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj, pentru Ştirile din Sălaj.
Cei doi bărbați aflați în baracă, atât vânătorul, cât și celălalt bărbat care l-a împușcat pe minor, au fost conduși la secția de poliție. Oamenii legii l-au reținut pe bărbatul de 63 de ani pentru 24 de ore, acestuia fiindu-i întocmit dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, uz de armă fără drept, braconaj cinegetic și vătămare corporală din culpă. Oamenii legii continuă cercetările, sub supravegherea unității de parchet competente.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.