Copilaș căzut în fântână la Cormaia. A fost solicitat elicopterul SMURD
Un copilaș de doar doi anișori a fost scos aproape inconștient dintr-o fântână după ce căzuse în această dimineață.
Incidentul s-a petrecut în localitatea bistrițeană Cormaia, iar la fața locului au intervenit de urgență pompierii bistrițeni și echipaje SMURD și de ambulanță.
Copilașul a fost scos din fântână mai mult mort decât viu, astfel că medicii au solicitat imediat ajutor pentru ca minorul să fie transportat pe calea aerului cât mai repede la spital.
Un elicopter SMURD a fost solicitat pentru a prelua copilașul de pe stadionul din Năsăud, acesta urmând a fi transportat la o clinică de specialitate.
ACTUALIZARE
Potrivit informațiilor primite de la ISU bistrița-Năsăud, copilul, inițial semiconștient, a fost stabilizat, este conștient, fiind transportat la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale și supraveghere.