Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Coplata la externarea din spital a intrat astăzi în vigoare. Ce sumă vor plăti pacienţii spitalelor Bistrița și Cluj

0 39

Coplata este prevăzută în Contractul cadru privind acordarea asistenţei medicale în perioada 2013-2014, valoarea acesteia urmând să fie stabilită de către fiecare spital în parte, dar nu la mai puţin de cinci lei şi nu mai mult de 10. La Bistrița și la Cluj spitalele au ales cota maximă de 10 lei pentru coplată.

Valoarea coplăţii la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud este de 10 lei, suma urmând să fie plătită de pacienţii care se internează începând de luni, la momentul la care aceştia vor fi externaţi.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, Gabriela Remeş, a declarat, luni, pentru Mediafax, că se aplică această taxă doar pacienţilor care se internează începând de luni şi care nu sunt exceptaţi de la ea.

„Sunt foarte multe persoane care sunt exceptate de la această taxă. Cei care nu sunt vor plăti 10 lei la externare, la casieria spitalului. E o sumă mică şi puţini cei care vor trebuie să o plătească”, a declarat Gabriela Remeş.

Ea a spus că, în condiţiile în care nu se ştie cât se va încasa de la pacienţi, este greu de spus ce se va putea face cu banii respectivi.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud funcţionează cu 997 de paturi pentru spitalizare continuă, 38 de paturi de zi şi 13 la Unitatea de Primire a Urgenţelor.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More