Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Cornel Itu – „1 Decembrie 1918, ziua care ne dă cea mai prețioasă lecție despre importanța unității românilor”

0 532

Cornel Itu, deputat PSD, transmite mesajul său cu ocazia sărbătoririi zilei de 1 Decembrie.

Maine sărbătorim  101 ani de la Marea Unire! Ziua de 1 Decembrie 1918 rămâne cea mai prețioasă lecție pentru noi, generațiile care au urmat actului de înfăptuire a unirii tuturor românilor prin constituirea României moderne. Realizarea visului de a trăi într-un singur stat, Marea Unire a fost rezultatul luptei poporului român pentru unitate, pentru definirea identității naționale comune.     România întregită a devenit o realitate într-un context istoric special, prin trei momente succesive, pe cale democratică, prin organizarea de adunări cu caracter reprezentativ: Unirea Basarabiei, a Bucovinei și a Transilvaniei cu ţara mamă. Un rol fundamental în înfăptuirea Unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului, la 1 decembrie 1918, cu Regatul României, 1-a avut elita politică a românilor din aceste ţinuturi româneşti istorice. Ca locuitor al municipiului Dej, sunt mândru că între fruntaşii memorandişti unionişti, amintiţi drept „corifeii Marii Uniri”, s-au aflat Alexandru Vaida-Voevod , Ştefan Cicio-Pop, Teodor Mihali, nume cu rezonanţă istorică pentru contribuţia la înfăptuirea idealului romanesc. Aceştia, alături de alte nume memorabile – precum Vasile Goldiş, poetul Octavian Goga, episcopul ortodox Miron Cristea şi episcopul greco-catolic Iuliu Hossu – au împlinit idealul măreț al Marii Unirii.

          Amintesc din nou, cu emoție, numele transilvăneanului Alexandru Vaida-Voevod, unul dintre cei mai înzestrați politicieni ai perioadei interbelice, un arhitect al României moderne, a cărui contribuţie, alături de a altor transilvăneni din zona pe care o reprezint în Parlament, adică cea a Dejului, a marcat destinul României.

Alexandru Vaida-Voevod a citit, în Parlamentul din Budapesta, rezoluţia Comitetului Executiv al Partidului Naţional Român, prin care s-a hotărât ca naţiunea română din Austro-Ungaria, „liberă de orice înrâurire străină”, să-şi aleagă „aşezarea ei printre naţiunile libere”. Cuvintele sale, care au cerut în acele timpuri un mare curaj, au creat istorie!

Citirii documentului i-a urmat Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, în 1 decembrie 1918, unde cei 1228 de delegaţi aleşi ai românilor „din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească” au votat Rezoluţia Unirii.

În prezent, în aceste vremuri învolburate în care dezbinarea dintre diverse categorii de vârstă și între diferite categorii sociale pare să fi cuprins țara noastră mai mult ca oricând, ca urmare a tonului greșit dat de unii politicieni în spațiul public doar de dragul de a acumula capital electoral, cei care într-adevăr iubim România ar trebui să reflectăm la lecția pe care 1 Decembrie 1918 ne-a dat-o cu privire la unitate și importanța acesteia. Fără unitate, nici România de astăzi nu ar fi existat.

Deputat Cornel Itu


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More