Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Cornel Itu: Grup de lucru constituit de Ministerul Agriculturii pentru modificarea legii privind vânzarea terenurilor agricole

0 25

”Semnalele de alarmă pe care le-am transmis prim-ministrului și Ministerului Agriculturii cu privire la vânzarea masivă a terenurilor din România către străini, favorizată de o legislație mult prea permisivă, au avut deja ecou asupra autorităților interpelate”, spune Cornel Itu printr-un comunicat de presă transmis pe adresa redacției.

”Este de domeniul evidenței că liberalizarea vânzării terenurilor agricole către străini, din 1 ianuarie 2014, a bulversat satele românești. Am subliniat încă de atunci că această prevedere ne va crea enorme și insurmontabile probleme, cu posibile efecte privind siguranța națională. Cu o absorbție slabă a fondurilor europene, insuficient modernizat, cu o populație îmbătrânită, mediul rural este în pericol de a-și pierde identitatea. Iată că, după doi ani de la liberalizarea pieţei, fără ca ţara noastră să pretindă condiţii mai restrictive pentru a vinde terenuri cetăţenilor străini, s-a ajuns la situația cumpărării masive a pământurilor, în special a celor agricole.

Contextul internaţional a devenit unul incert, nesigur în multe cazuri. În tot acest timp, terenurile sunt o realitate palpabilă, iar deţinerea lor devine cu atât mai importantă. Pe fondul suprapopulării planetei, deținerea terenurilor agricole și a rezervelor de apă începe să devină un aspect vital al supraviețuirii. Un studiu comandat de parlamentarii europeni arată că până la 40% din terenul arabil al României este controlat de străini, printre marii proprietari fiind cetăţeni libanezi, austrieci, bănci şi companii de asigurări. În ritmul acesta, având în vedere şi preţul scăzut al terenurilor, ţara noastră va deveni, în cel mai real sens al cuvântului, și nu mă feresc de cuvinte, va deveni o colonie!

După ce am solicitat, prin interpelări și printr-o scrisoare deschisă atât prim-ministrului Dacian Cioloș, cât și ministrului Agriculturii, Achim Irimescu, să ia decizii ferme pentru a stopa fenomenul vânzării necontrolate a terenurilor către cetățeni străini, ultimul căruia m-am adresat a transmis, de curând, un răspuns. “La nivelul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ca urmare a aplicării dispozițiilor privind derularea procedurii prevăzută de Legea nr. 17/2014, cu modificările și completările ulterioare, au fost centralizate cererile privind afișarea ofertelor de vânzare având ca obiect terenurile agricole situate în extravilan, numărul de avize finale/negative emise, adeverințele eliberate către primării și suprafețele menționate în ofertele de vânzare. Pentru a exemplifica derularea procedurii prevăzută de actul normativ enunțat mai sus, precizăm faptul că la nivelul anului 2015 au fost înregistrate un număr total de 127.029 oferte de vânzare, au fost emise un număr total de 43.384 avize finale și avize negative, precum și un număr total de 81.122 adeverințe emise de către primării.”

Legea 17/2014, care reglementează vânzarea-cumpărarea terenurilor agricole situate în extravilan, prevede, într-adevăr, așa cum subliniază și Ministerul Agriculturii, dreptul de preempțiune al coproprietarilor, arendașilor, proprietarilor vecini, precum și a statului român, prin Agenția Domeniilor Statului, în această ordine, la preț și condiții egale. Însă consider, în continuare, că această lege este mult prea permisivă și a dus la înstrăinarea alarmantă a terenurilor către cetățeni sau companii străine.

În finalul răspunsului primit de la Ministerul Agriculturii sunt înștiințat că “s-a constituit un grup de lucru din care fac parte și reprezentanți ai asociațiilor producătorilor agricoli, urmând ca aspectele semnalate în vederea îmbunătățirii cadrului legislativ în materia vânzării terenurilor agricole situate în extravilan.” Aștept ca această chestiune să fie tratată cu maximă seriozitate și să fie găsite soluții legislative viabile, cu efecte concrete în privința înstrăinării iresponsabile a terenurilor!”, se mai arată în comunicatul deputatul PSD, Cornel Itu.

Produs de www.someseanul.ro, la comanda PSD Cluj.
Cod mandatar 21160002
loading...

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More