Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Cornel Itu: Nimeni n-are dreptul să nesocotească voința poporului

0 65

Deputatul clujean Cornel Itu ne-a transmis pe adresa redacției un comunicat de presă prin intermediul căruia susține referendumul pentru modificarea Constituției, prin care se dorește stabilirea ca o căsătorie să se poată realiza doar între un bărbat și o femeie.

Redăm mai jos comunicatul de presă:

”Ne aflăm în fața unui pas crucial pentru România. Urmează referendumul pentru înscrierea în Constituție a faptului că o căsătorie se poate încheia doar între un bărbat și o femeie.

Ne aflăm și în fața primei inițiative cetățenești de la noi de-o amploare extraordinară, când 3 milioane de oameni solicită schimbarea legii fundamentale a statului pe o temă punctuală.

Doleanța inițiatorilor consultării populare este în spiritul învățăturilor Bibliei, fiind sprijinită de toate religiile și cultele.

Ca politician și creștin ortodox, n-am cum să nu mă implic în problemă, ea fiind în concordanță cu convingerile mele, cu felul în care am fost educat.

Referendumul nu este despre familia tradițională, cum pun fals eticheta adversarii acțiunii, este pentru căsătoria firească dintre doi oameni. Nu este un conflict între tradiționalism și modernism, ci între firesc și nefiresc.

Până la urmă, acest referendum este modalitatea de apărare a majorității cetățenilor împotriva ingineriilor sociale, pe care unii doresc să le aplice și aici, prin căsătoriile dintre persoanele de același sex. Oamenii simt primejdia, care poartă în măruntaiele ei disoluția lumii în care ne-am născut, am copilărit, am învățat și am iubit.

Până la urmă, acest referendum este modalitatea de-a demonstra că voința poporului este suverană, că nimeni n-are dreptul s-o nesocotească.

Voi vota DA la referendum!”, spune Cornel Itu.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.