Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Cornel Itu printre susținătorii proiectului „Contul individual de economii Junior Centenar”

0 136

Deputatul Cornel Itu se află printre cei care susțin implementarea programului guvernamental “gROwth – Contul individual de economii Junior Centenar”.

Deputatul PSD Cornel Itu a transmis prin intermediul unui comunicat de presă că este unul dintre cei care au votat miercuri, 3 aprilie, pentru adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.104/2018 privind implementarea programului guvernamental “gROwth – Contul individual de economii Junior Centenar”.

Programul, inițiat de Executivul PSD cu scopul de a sprijini educația, constă în deschiderea, în mod gratuit pentru toți copiii din România, a unui cont special de economisire sub formă de depozit la unităţile Trezoreriei Statului. În contul individual de economii Junior Centenar se pot depune, de către părinții titlularului contului sau de către oricare alte persoane, sume de bani în lei.

Copiii și adolescenții care au deschise astfel de conturi beneficiază de o primă de stat în valoare de 600 lei anual până la împlinirea vârstei de 18 ani, cu condiţia ca suma depusă în cont în anul respectiv să fie de miniumum 1.200 lei. De asemenea, sumele depuse în contul Junior Centenar, cu excepţia sumelor reprezentând prima de stat, sunt purtătoare de dobândă. La soldul contului se aplică o rată de dobândă al cărei nivel se stabileşte la 3% pe an. Dobânda se calculează şi se plăteşte, la expirarea depozitului, când titularul contului împlineşte vârsta de 18 ani.

Potrivit legii, sumele strânse în conturile individuale de economii nu pot fi retrase până când beneficiarul împlinește vârsta de 18 ani, cu următoarele excepții: achitarea cheltuielilor de sănătate pentru tratarea titularului contului în cazul bolilor cu risc de deces ale acestuia, în cazul achitării cheltuielilor pentru suportul servciilor medico-sociale de care beneficiază titularul contului cu tulburări pervazive de dezvoltare, respectiv în cazul achitării cheltuielilor de recuperare medicală complexă psiho-neuro-motorie. De asemenea, fiind o măsură cu caracter social, dobânzile generate de conturile Junior Centenar nu vor fi impozabile.

Trebuie subliniat faptul că de acest Program vor beneficia şi copiii ocrotiţi prin serviciile publice şi private specializate pentru protecţia copilului, depunerea anuală minimă de 1.200 lei fiind efectuată din bugetul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale.  “gROwth – Contul individual de economii Junior Centenar” este prima și singura măsură de sprijin financiar real pentru copiii aflați în astfel de situații luată de vreun Guvern din țara noastră. Astfel, fiecare copil din centrele de plasament va avea la dispoziție, la împlinirea vârstei de 18 ani, o sumă de aproximativ 34.000 de lei (echivalentul a 7.000 de euro), pentru un start mai bun în viață, a declarat deputatul Cornel Itu.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More