Cornel Itu a semnat proiectul de lege privind majorarea tichetelor de masă la 13 lei
Tichetele de masă acordate de angajatori angajaților ar putea ajunge la valoarea de 13 lei, prevede un proiect de lege depus la Senat și semnat și de președintele PSD Dej, Cornel Itu.
Parlamentarul dejean transmite prin intermediul unui comunicat de presă că a semnat și el, alături de alţi colegi din Grupul Parlamentar al PSD, proiectul de lege depus la Senat, conform căruia tichetul de masă acordat angajaţilor, care în prezent valorează 9,41 lei, ar putea ajunge la valoarea de 13 lei.
”Cred că valoarea actuală a unui tichet de masă, de 9,41 lei, nu este suficientă pentru a cumpăra o masă de prânz, în condiţiile în care valoarea medie a unei mese de prânz este de 13 lei, iar în zonele cu economie precară, cea mai ieftină masă de prânz costă 10 lei, în sistem de catering”, spune deputatul Cornel Itu.
Valoarea pe zi a tichetului de masă din România este printre cele mai mici din Europa, respectiv 2,13 euro (comparativ cu alte state: Austria- 4,40 de euro; Grecia- 6 euro; Slovacia- 4,2). Prin modul în care a fost formulat, proiectul nu impune angajatorilor să majoreze valoarea tichetelor la 13 lei, ci le oferă această posibilitate.