Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Cornel Itu: ”Veste bună pentru persoanele care au lucrat la Combinatul de Celuloză și Hârtie și la Fabrica de Fibre Artificiale din Dej și Fabrica de Sticlă din Gherla”

1 1.310

Începând cu data de 1 octombrie, adică în mai puțin de o săptămână, se va face dreptate și pentru cei care au muncit în grupele speciale de muncă, în grupele I și II, fiind pensionați în perioada 1990-2011, și care, din cauza unor necorelări de ordin legislativ au luat pensii mai mici decât alte persoane care au lucrat în condiții similare, anunță deputatul Cornel Itu prin intermediul unui comunicat de presă.

Legea nr.221/2018, inițiată de social-democrați și adoptată la finalul sesiunii trecute cu sprijinul Grupului Parlamentar al PSD din Camera Deputaților, a fost promulgată și publicată în Monitorul Oficial, urmând să-și producă efectele din 1 octombrie.

Noua lege prevede „pentru persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani în activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale (aviaţia civilă, siderurgie, subteran, risc radiologic, unităţi de transport maritim şi fluvial, foraj sonde de ţiţei şi gaze etc.) prevăzute în anexele nr. 1, 2 şi 3 din Legea nr.263/2010, reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani şi raportarea pentru calculul pensiei la un stagiu de cotizare de 25 de ani”.

Totodată, legea arată că „pensionarii sistemului public de pensii cărora li s-au aplicat prevederile art. 169 indice 1, beneficiază de recalcularea pensiei cu utilizarea, la determinarea punctajului mediu anual, a stagiilor complete de cotizare avute în vedere, potrivit legii sau a unor hotărâri judecătoreşti, la stabilirea/ recalcularea pensiei aflată în plată sau, după caz, cuvenită la data de 31 decembrie 2015”.

”Recalcularea pensiilor va aduce beneficii semnificative multor dejeni și gherleni care au muncit în condiții grele. În calitate de deputat am votat pentru această lege care corectează discriminările în sistemul de pensii și, alături de colegii din PSD, voi continua să susțin proiectele care vin în sprijinul pensionarilor, aceștia meritând respectul nostru și o viață decentă și îndestulată”, spune parlamentarul Cornel Itu.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

1 Comentariu
  1. katona francisc spune

    Domnule Itu !!Dar cei care am lucrat la fabrica de caramizi refractare unde am avut grupa 1 si 2 de munca nu beneficiem de recalculare de la 1 octombrie???Ar fi o mare nedreptate ca sa nu ne recalculeze si noua pensie!!Si noi am lucrat in mediu toxic cu minereuri cu continut ridicat de sio2 si cr2o3 care sant foarte nocive si provoaca boli de plamani,iti pica parul si dintii!!!Va rugam sa verificati si acest aspect!!!Multumiri!!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.