Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Cornel Itu: ”Ziua culturii naționale, un prilej de mândrie că suntem români”

0 331

Ziua de 15 ianuarie este o zi cu o dublă semnificație de sărbătoare pentru români, fiind atât ziua de naștere a Luceafărului poeziei românești, cât și Ziua Culturii Naționale.

Cu această ocazie, deputatul Cornel Itu a transmis un comunicat de presă, pe care-l redăm în continuare:

”Îmi declar bucuria pentru această sărbătoare națională dedicată culturii poporului nostru român, cultură prin care o națiune își afirmă și promovează valorile identității sale. Acest moment de sărbătoare se datorează eforturilor mele și a colegilor din Camera Deputaților, prin stabilirea zilei de 15 ianuarie ca Ziua Culturii Naționale (Legea 238/2010).

Ziua de 15 ianuarie nu a fost aleasă întâmplător pentru a celebra cultura poporului român, semnificând ziua de naștere a marelui poet, Luceafărul poeziei românești, Mihai Eminescu.

Ziua Culturii Naționale va fi, în viziunea noastră, o zi în care nu numai celebrăm un mare creator, dar și o zi de reflecție asupra valorilor culturii române, în general, și a proiectelor culturale de interes național.

Îmi doresc ca Ziua Culturii Naționale și marcarea nașterii lui Mihai Eminescu să reprezinte un moment special al reunirii românilor  în jurul valorilor naționale, un prilej de mândrie că suntem români”, spune Cornel Itu.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.