Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Cosmote introduce un nou portofoliu de abonamente cu internet nelimitat

0 389

cosmote smartphone

Cosmote România vrea să revoluționeze telefonia mobilă prin introducerea unui nou portofoliu de abonamente, mai simplu, al cărui fundament este inovaţia prin simplitate şi comunicare nelimitată.

Cosmote România lansează astăzi portofoliul Cosmote Free, oferind internet nelimitat (viteza descreşte după consumarea traficului recomandat), comunicare de voce nelimitată – în reţea şi către reţeaua fixă Romtelecom, SMS-uri în reţea nelimitate şi minute naţionale/internaţionale către zona 1. Începând de la abonamentul Cosmote Free S, minutele naţionale/internaţionale către zona 1 vor fi reportate pentru luna următoare. Fiecare dintre planurile tarifare propuse este unic în categoria sa de preţ, fiind gândit pentru o nevoie de consum specifică şi reprezentând cel mai bun raport calitate – preţ.

În asociere cu noile planuri tarifare, Cosmote furnizează cele mai bune oferte pentru smartphone-uri începând de la 1 leu. În plus, clienţii au posibilitatea de a cumula subvenţia la telefon atunci când achiziţionează două sau mai multe abonamente, existând, de asemenea, oferte speciale pentru cei care au deja un terminal şi nu doresc să beneficieze de reducerea de preţ. În linie cu strategia orientată către segmentul smartphone, prin noul său portofoliu, Cosmote îmbunătăţeşte experienţa de utilizare prin includerea, ca bonus, a mai multor aplicaţii mobile în funcţie de planul tarifar ales.

În plus, pentru clienţii care doresc să îşi extindă traficul de date recomandat, Cosmote România lansează extraopţiuni noi care furnizează până la 4GB extra-trafic: opţiunile Connect Mobile Free şi 3 opţiuni BlackBerry Free – pentru dependenţii de BlackBerry.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.