Credincioșii catolici au sărbătorit Învierea Domnului sâmbătă noaptea la Gherla – VIDEO
Credincioșii catolici au celebrat sâmbătă sărbătoarea Învierii Domnului.
La finalul slujbei a avut loc binecuvântarea apei, credincioşii s-au împărtăşit după care au ieşit şi au înconjurat biserica, în cadrul procesiunii de Înviere.
Tradiții și obiceiuri de Paștele Catolic din România
În anumite zone din Transilvania, băieții împodobesc brazii cu panglici colorate în Sâmbătă Patimilor, iar seară, la lăsarea întunericului, tinerii merg în curțile fețelor cu crengi de brad înfășurate cu acele panglici.
În prima și a doua zi de Paște, fetele îi așteaptă pe stropitori; stropitul sau udatul tinerelor nemăritate este un obicei catolic respectat mai ales în părțile Ardealului și Ungaria, precum și în anumite zone din Slovacia.
În trecut, fetele erau udate cu apa rece ca gheață, însă, odată cu trecerea anilor, această „scăldare” a fost înlocuită cu parfumarea tinerelor. Acest obicei simbolizează beatitudinea și este privit că o binecuvântare, este o urare de noroc în tot ce își propun.
Atât catolicii cât și ortdocșii duc la sfințit ouă și iepurași de ciocolată pe lângă tradiționalele preparate pascale precum drobul de miel, pasca sau cozonacul ori șunca fiartă.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.