Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Credința transformată în înșelăciune. „Măicuță” falsă, prejudiciu de aproape 100 de mii de lei

1 147

„Maica Elena” a înșelat mai mulți bistrițeni, profitând de credința lor. A fost prinsă încercând să părăsească țara.

Potrivit IPJ Bistrița-Npspud, la data de 8 iulie, polițiștii de la Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Iași au depistat o tânără de 19 ani, din Tecuci, județul Galați, care era dată în consemn la frontieră. Aceasta este cercetată într-un dosar de înșelăciune, instrumentat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud.

Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat faptul că, în perioada 17 septembrie 2018-22 ianuarie 2019, tânăra ar fi postat un anunț pe internet în care pretindea că este maică la o mănăstire din județul Galați și că, în schimbul unor sume de bani, îi ajută pe cei care au nevoie, în rezolvarea problemelor familiale. Numele cu care se prezenta este „Maica Elena”.

Tânăra determina persoanele pe care le inducea în eroare să depună sume de bani prin servicii de transfer rapid, iar banii reprezentau contravaloarea unor pretinse slujbe și rugăciuni. Până în prezent, doi bărbați de 29 de ani și 66 de ani, din localitățile Josenii Bârgăului și Chintelnic și o femeie de 39 de ani, din Bistrița au fost victime ale acestui timp de înșelăciune, iar prejudiciul total cauzat este de 98.380 lei.

Gălățeanca a fost escortată la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, în baza unui mandat de aducere emis pe numele ei, fiind reținută pentru 24 ore. În prezent, aceasta se află în Arestul IPJ BN și urmează să fie prezentată instanței, cu propunere de arestare preventivă.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale continuă cercetările în vederea documentării activității infracționale, recuperării prejudiciului și clarificării cauzei sub toate aspectele.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

  1. Dorin spune

    nu-i prost cine cere, ii prost cel ce da….cum sa trimiti bani ( si inca sume mari) ca sa „iti rezolve problemele familiale” una de pe net?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More