Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Crescătorii de vaci de lapte vor primi un sprijin financiar excepțional în valoare totală de 11 milioane euro

0 86

Guvernul a aprobat printr-o hotărâre aprobată în urma ședinței ce a avut loc astăzi acordarea unui sprijin financiar excepțional în valoare totală de 11 milioane euro pentru crescătorii de vaci de lapte.

Este vorba despre acordarea de finanțare europeană, în valoare de 5,448 milioane euro din Fondul European de Garantare Agricolă FEGA, și de finanțare națională, în aceeași sumă, pentru micii fermieri, afectați de o criză severă în sectorul laptelui din cauza prelungirii embargoului impus Rusiei până la finele anului 2017 și a scăderii cererii de produse din partea Chinei, se arată în comunicatul de presă al Guvernului.

Actul normativ transpune Regulamentul delegat (UE) 2016/1.613 al Comisiei din 8 septembrie 2016 de prevedere a unor ajutoare de adaptare excepționale destinate producătorilor de lapte și fermierilor din alte sectoare de creștere a animalelor.

De ajutorul financiar beneficiază producătorii care dețin un efectiv de vaci de minimum 3 și maximum 9 capete, inclusiv, identificate și înregistrate în Registrul Național al Exploatațiilor la data depunerii cererii și care, totodată, au livrat/vândut direct minimum 4 tone lapte în perioada 1 aprilie 2015 – 31 martie 2016.

Suma cuvenită fiecărui producător de lapte se calculează de către A.P.I.A. prin împărțirea sumei totale la efectivul eligibil de vaci de lapte.

Pentru obținerea ajutoarelor financiare, producătorii de lapte depun solicitările la centrul județean al APIA, respectiv al municipiului București, până la data de 2 mai 2017, inclusiv.

Plățile se efectuează până la data de 30 iunie 2017, se mai arată în comunicatul Guvernului.

Resursele financiare se asigură din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2017.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More