Creştere semnificativă a numărului de părinţi care au apelat ALOPEDI
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe, împreună cu reprezentanţii Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca, unitate medicală aflată în subordinea forului administrativ judeţean şi medicii care asigură serviciul de callcenter ALOPEDI – 0364 917, au realizat o analiză a activităţii derulate în anul 2016 prin intermediul acestui proiect dedicat sfaturilor medicale pediatrice.
În acest context, raportul întocmit de către responsabilii de proiect a indicat faptul că pe parcursul anului precendent au fost preluate nu mai puţin de 9.321 de apeluri, fiind înregistrată astfel o creştere cu 2.476 de apeluri comparativ cu anul 2015, respectiv 36,15 procente în plus. Relevant este în acelaşi timp şi faptul că serviciul a fost utilizat şi de către locuitori ai altor zone, numărul apelurilor provenite din afara judeţului Cluj fiind în creştere, la rândul lui, 41,41% dintre apeluri fiind efectuate din alte judeţe ale ţării. Astfel, cele mai multe dintre apelurile extrajudeţene au fost preluate din Bucureşti (27,22%), urmat de Braşov, Constanţa, Prahova şi Alba.
,,Numărul în continuă creştere al celor care apelează la acest serviciu gratuit de callcenter dedicat sfaturilor medicale pediatrice ne confirmă, o dată în plus, faptul că această iniţiativă este una de succes şi extrem de utilă pentru părinţi, furnizând sfaturi medicale de calitate, într-un timp scurt. Este un pas important care contribuie la reducerea aglomeraţiei din cadrul unităţilor spitaliceşti sau de la cabinetele medicilor de familie, părinţii având posibilitatea de a primi gratuit, direct prin telefon, sfaturi de la medicii specialişti ai Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe.
ALOPEDI – 0364 917 este serviciul de sfat medical telefonic de urgenţă asigurat de către 35 de medici rezidenţi, specialişti sau primari în specialitatea pediatrie sau medicină de urgenţă, cu stagiul de pregătire în pediatrie efectuat, din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca.
Aceştia efectuează un triaj telefonic al urgenţelor pediatrice, asigurând sfaturi în situaţiile ce pot fi rezolvate la domiciliu, în cazul copiilor fără manifestări sugestive de boală severă. De altfel, chiar mesajul de întâmpinare informează părinţii că serviciul este dedicat situaţiilor în care viaţa copiilor nu este în pericol – doar în 8 cazuri din cursul anului 2016 medicul de la callcenter fiind nevoit să solicite intervenţia serviciului de ambulanţă.
În cazul a 68,70% dintre apeluri s-au acordat sfaturi privind îngrijirea la domiciliu a copilului bolnav şi s-au comunicat semnele de alarmă pentru boală severă, evitându-se în acest fel deplasarea copiilor la serviciile de urgenţă, de obicei supraaglomerate.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.