Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

CRIMĂ la Cluj. Două persoane au fost UCISE din gelozie – FOTO

0 47

crima Catcau (3)

Un apel la 112 a anunțat faptul că două persoane au fost găsite decedate pe strada Doinei din Cluj Napoca.

Din primele informații, se pare că este vorba de un dublu asasinat. Procurorii clujeni prezenţi la faţa locului au declarat că este vorba de un omor calificat, victimele fiind un bărbat şi o femeie. S-a găsit și un bărbat rănit în zona gâtului, procurorii declarând că acesta este chiar “prezumtivul autor”.

Femeia în vârstă de aproximativ 40 de ani locuia împreună cu concubinul ei. Acesta din urmă avea suspiciuni că femeia îl înșeală, iar aseară totul s-a adeverit în fața ochilor săi: și-a văzut iubita cu un alt bărbat.

Conform anchetatorilor, criminalul a stat în fața locuinței toată noaptea și a plănuit atacul. Dimineață, când a observat că cei doi s-au trezit a pătruns în casă și i-a ucis cu sânge rece.

Se pare că după ce a comis fapta a încercat să se sinucidă, dar nu a reușit. Criminalul a fost găsit cu răni în zona gâtului.

Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.