Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Criminalitate economică, parfumuri confiscate și amenzi de 7.000 de lei

0 246

Brigada de investigare a criminalității economice a continuat o serie de acțiuni de verificare, acțiuni care au dus la amenzi de 7.000 de lei, dar și la confiscarea de produse alimentare și nealimentare.

Ieri, 15 februarie, polițiștii specializați în investigarea criminalității economice au organizat o acțiune pentru combaterea evaziunii fiscale. Scopul a fost verificarea corectitudinii înregistrărilor pe aparatele electronice de marcat fiscale, verificarea provenienţei mărfurilor și depistarea produselor contrafăcute.

Într-o singură zi s-au efectuat controale la 13 societăţi comerciale şi persoane fizice care au ca obiect de activitate comercializarea de produse alimentare şi nealimentare. În urma verificărilor au fost constatate 14 infracţiuni la Legea 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice. În toate cazurile au fost întocmite dosare penale şi se continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.

Totodată au fost aplicate şapte sancţiuni contravenţionale pentru abateri de la prevederile Legii 12/1990 prind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, valoarea amenzilor aplicate fiind de 7 000 de lei. De asemenea au fost confiscate 67 seturi parfum, mai multe kg de legume fructe şi obiecte vestimentare, a căror valoare a fost estimată la 10 000 lei iar de la una dintre unităţile economice verificate a fost ridicată suma de 1 300 lei.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.