Criza gunoaielor în Cluj. Lucrările la CMID se reiau după un blocaj de peste 2 ani
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a anunțat deblocarea situației construirii Centrului de Management Integrat al Deșeurilor (C.M.I.D.) din judeţul Cluj, un proiect blocat de acum doi ani, din toamna anului 2014, ca urmare a rezilierii contractului cu SC Confort SA.
Astfel, Alin Tişe, a semnat joi, 24.11.2016, contractul de lucrări rămas de executat la CMID, celula nr. 1, cu asocierea “KRANZ EUROCENTER SRL – INSTITUTUL DE STUDII ŞI PROIECTĂRI ENERGETICE (ISPE)”. Termenul de realizare este de 14 luni (cu termen de proiectare de 4 luni), pentru lucrările de remediere a deficienţelor constatate, cât şi pentru realizarea staţiei de tratare şi a staţiei de sortare.
Valoarea contractului este de 111.103.998,44 lei plus TVA (aproximativ 24 milioane de euro), bani europeni, se arată într-un comunicat al Consiliului Județean Cluj.
“Mă bucur că am reuşit să deblocăm acest proiect şi să putem semna contractul de lucrări. Criza gunoaielor în judeţul Cluj este o chestiune extrem de serioasă, tocmai de aceea vom încerca să urgentăm finalizarea acestui proiect cu succes. Vom acorda toată asistenţa şi vom face toate diligenţele pentru a sprijini constructorul pentru a executa contractul în termenul stabilit” a declarat Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe.
Tocmai pentru a preîntâmpina anumite probleme care au dus la blocajul construirii Celulei nr.1 din cadrul C.M.I.D., Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a solicitat structurilor de specialitate din cadrul instituției o monitorizare mult mai atentă și continuă a lucrărilor care vor fi executate de antreprenor, astfel încât, pe viitorul șantier vor fi prezenți zilnic, după modelul ce s-a dovedit a fi de succes la stadion, reprezentanți ai autorității contractante, respectiv ai Consiliului Județean. La rândul său, Consiliul Judeţean va da întreg concursul societăţii constructoare şi va asigura finanţarea constantă, urmând ca toate plăţile să fie efectuate în cel mai scurt timp, după ce conformitatea acestora va fi certificată de către experţi. În acest context, se consideră că finalizarea lucrărilor va putea avea loc mai devreme decât se impune prin documentaţia de achiziţie, respectiv în circa un an. În ceea ce priveşte sursa de finanţare, urmare a obţinerii fazării proiectului, lucrările vor fi decontate din fonduri europene.
În paralel cu edificarea Celulei 1 din cadrul C.M.I.D., Consiliul Județean Cluj, în parteneriat cu Primăria municipiului Cluj-Napoca, caută o soluție pe termen lung în ceea ce privește depozitarea și tratarea deșeurilor. În acest sens, conform noilor practici și tendințe mondiale în materie de eco-reciclare, o soluție alternativă la tehnologia compostării o reprezintă incineratorul de deșeuri, soluţie ce se intenţionează a fi implementată şi la Cluj ulterior finalizării Celulei nr. 1 a CMID.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.