Cruzimea față de animale ar putea fi pedepsită cu până la 10 ani de închisoare
Proiectul de lege privind sancționarea faptelor de cruzime față de animale a trecut tacit, anul trecut, de Senat, ajungând acum la Camera Deputaţilor, care este for decizional.
Iniţiatorii proiectului de lege vor ca uciderea cu intenţie a unui animal să fie pedepsită cu închisoare, de la 2 la 7 ani. Tot atâţia ani de detenţie ar urma să rişte şi cei care organizează lupte de animale sau le torturează. Pedepsele ar urma să fie aceleaşi şi pentru persoanele care mutilează necuvântătoarele – e vorba, în special, de ce care le taie urechile, cozile sau corzile vocale.
În cazul în care autorul faptelor e chiar proprietarul sau crescătorul animalului, condamnarea poate ajunge până la 10 ani. Cazurile mai puţin grave ar urma să fie sancţionate în continuare cu amenzi, dar şi valoarea acestora a fost mărită, de la 3.000, la 10.000 de lei.
„ Animalele reprezintă o formă de viaţă şi respectul faţă de viaţă trebuie să ne impună un anumit comportament”, spune Eugen Nicolicea, președinte Comisia Juridică.
Unii aleşi nu sunt însă de acord cu mărirea pedepselor, în condiţiile în care acestea sunt similare cu cele prevăzute în Codul Penal pentru vătămare corporală şi viol.
„O astfel de iniţiativă legsialtivă dacă va trece cu aceste limite de pedepse introduce un dezechilibru grav”, spune Ioan Cupșa, deputat PNL.
„Uciderea animalelor cu intenţie fără drept, de unde primeşte omul drept pentru a ucide un animal? De exemplu, o găină din ogradă”, afirmă Marton Arpad, deputat UDMR.
Pentru că membrii Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor n-au ajuns la un punct comun, dezbaterile au fost amânate pentru două săptămâni. Proiectul de lege a trecut tacit, anul trecut, de Senat, iar Camera Deputaţilor e for decizional.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.