Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

CS Gloria 2018 Bistrița Năsăud preia echipa de handbal a CSM Bistrița

0 1.510

În data de 1 iulie au început demersurile de preluare a echipei de handbal a Clubului Sportiv Municipal de către nou înființatul club CS Gloria 2018 Bistrița Năsăud.

”Federația Română de Handbal a aprobat afilierea provizorie a clubului nostru, echipa urmând să activeze în noul sezon competițional al Ligii Florilor ca CS Gloria 2018 Bistrița – Năsăud.

Începând de astăzi, pe paginile de Facebook și Instagram ale clubului va fi prezentat lotul cu care vom aborda sezonul 2018-2019.

Vă așteptăm vineri, 6 iulie 2018 începând cu ora 10.00 în sala mare de sedințe a Consiliului Județean pentru o prezentare a noului club și a site-ului CS Gloria 2018 Bistrița Năsăud”, se arată într-un comunicat de presă al clubului.

Componenta naţionalei României, Valentina Elisei Ardean, care a câştigat Cupa EHF în 2018 cu SCM Craiova, este noua jucătoare a formaţiei CSM Bistriţa. Şi centrul Laura Pristăviţa, de asemenea componentă a naţionalei, va continua la CSM Bistriţa.

La cei 36 de ani, extrema stângă a naţionalei a acceptat o nouă provoare pentru stagiunea 2018-2019, urmând a evolua la formaţia CSM Bistriţa.

După câştigarea Cupei EHF în acest an cu SCM Craiova, handbalista a declarat la finalizarea negocierilor cu noua echipă: ”Mă bucur că fac parte din acest colectiv. Cunosc jucătoarele de la Bistriţa, cu câteva am fost colegă la echipe de club şi chiar la naţionala României. La fel şi cu echipa tehnică. Îmi place publicul de la Bistriţa, pentru că este alături de fete, indiferent de rezultat, pentru că le susţine şi crede în ele. Îmi doresc să fiu sănătoasă şi să pot ajuta echipa pentru a face performanţă”.

CSM Bistriţa a anunţat, tot luni, şi prelungirea contractului cu centrul Laura Pristăviţa (28 de ani). Anterior, handbalista provenită de la LPS Bistriţa a evoluat la ”U” Jolidon Cluj, HCM Baia Mare. Are şi ea în palmares titlul naţional, Cupa şi Supercupa României.

”Motivul pentru care am ales să vin la CSM Bistriţa şi astăzi să continui alături de echipă a rămas acelaşi: am întâlnit oameni serioşi şi acest lucru îmi dă şi mai multă încredere că proiectul care mi-a fost prezentat şi care m-a adus aici încă de la început poate fi realizat ! Rezultatele de anul acesta şi evoluţia echipei, publicul bistriţean, atmosfera creată de aceşti oameni îmi dau curaj şi mă fac să cred că putem reuşi împreună”, a spus handbalista după semnarea unui nou contract.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Abonează-te