Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Cu alcoolemie de 1,30, la volan pe străzi. Nu avea nici permis de conducere

0 338

Polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 38 de ani, din Prundu Bârgăului. Măsura a venit în urma cercetărilor efectuate într-un dosar penal deschis pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Dosarul penal întocmit se află în instrumentarea polițiștilor Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița.

Bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule și a fost depistat de polițiști la data de 31 iulie a.c., în timp ce conducea o autoutilitară pe raza localității de domiciliu, aflându-se sub influența alcoolului. Rezultatul în urma testării cu aparatul etilotest a fost de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, au constatat faptul că, anterior depistării, ar fi acroșat cu autovehiculul un stâlp de electricitate.

În cursul zilei de astăzi, 12 august, acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița cu propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More