Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului
PNL 728

Cu titlul mondial pe masă: Gala Supreme Night Fight la Dej, meciuri de kickboxing și MMA

0 148

Sala Sporturilor din Dej va găzdui în 4 martie a doua ediție a galei Supreme Night Fight, eveniment care va cuprinde meciuri de Kickbox și MMA și se va desfășura cu titlul de campion mondial MMA pe masă.

La eveniment și-au anunțat participarea luptători din România, Anglia, Cipru și Republica Moldova, în total fiind organizate 16 meciuri de kickbox și MMA în cușcă

Organizatorul acestui eveniment, aflat la a doua ediție, Paul Florean, promite un spectacol total pentru iubitorii acestor sporturi și-i îndeamnă pe fani să vină în număr cât mai mare la gală. Sunt puse la bătaie o centură de campion modnial MMA, trei centuri Supreme Night Fight, două trofee Supreme Night Fight și trofee superfight.

Biletele pentru evenimentul din 4 martie, de la Sala Sporturilor din Dej, se vor pune în vânzare începând cu 1 februarie. Pentru spectatorii care vor lua loc în tribune, prețul unui bilet este de 20 de lei, iar pentru cei care vor să stea aproape de cușca în care vor avea loc luptele, prețul biletului este de 50 de lei. La acest eveniment vor fi puse în vânzare și bilete VIP, la prețul de 100 de lei, care oferă beneficiarului loc la masa invitaților speciali și consumație.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More