Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Cum au sărbătorit militarii Batalionului 811 Infanterie Dej Ziua Armatei în Afganistan – FOTO

0 45

Chiar dacă misiunile pe care le execută zilnic în aria de operaţii le ocupă aproape tot timpul, militarii Batalionului 811 Infanterie Protecţia Forţei „Dragonii Transilvani”, în buna tradiţie ostăşească s-au pregătit pentru evenimentul important al săptămânii trecute, 25 octombrie – Ziua Armatei României.

Prezenţi de fiecare dată la Carei, la Cluj Napoca, la Bucureşti, sau acasă la Dej, Bistriţa, Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe sau Vatra Dornei, de data aceasta Dragonii petrec Ziua Armatei la peste 4000 de kilometri de casă.

“Cu ocazia Zilei Armatei României, militarii din Teatrul de operaţii Afganistan sunt alături de întreg personalul Armatei României. Păstrăm un gând pios pentru militarii care au căzut în teatrele de operaţii şi urăm în acelaşi timp tuturor celor rămaşi acasă şi celor care sunt acum în teatrele de operaţii, misiune uşoară, sănătate şi succese în viaţă. La mulţi ani Armatei României!”, transmite colonel Sorin PANAIT- Seniorul Naţional Reprezentativ.

Au fost organizate competiţii sportive care s-au desfăşurat pe durata ultimelor două săptămâni şi în care au fost angrenaţi peste 150 de militari din cele două structuri care se află în acest moment în Baza Aerienă Kandahar, Batalionul 811 Infanterie „Dragonii Transilvani” şi Elementul Naţional de Sprijin.

Militarii români s-au întrecut la tenis de masă, biliard, şah, table, tenis de câmp şi desigur sportul preferat, fotbal. Premiile sunt reprezentate de certificate de apreciere pentru primii trei clasaţi la fiecare dintre competiţii şi diplome de participare pentru toţi participanţii, dar câştigul cel mai mare, pentru fiecare dintre ei, de la soldat la colonel, este întrecerea în sine şi bucuria de a fi alături de colegi într-o confruntare sportivă.

„Doresc să transmit tuturor militarilor din subordine şi celor care îşi desfăşoară activitatea aici în Afganistan, precum şi militarilor de acasă toate gândurile bune. Le transmit că militarii Elementului Naţional de Sprijin depun toate eforturile pentru a-şi îndeplini misiunile şi sarcinile primite cât pot mai bine. Suntem aici cu gândul la ajutorul pe care cei de acasă ni-l acordă în mod continuu. Cu ocazia zilei de 25 octombrie le urez tuturor toate cele bune. La mulţi ani Armatei României!”, spune colonel Pompiliu Bixi Mocanu – comandantul Elementului Naţional de Sprijin.

Săptămâna trecută, tot în spiritul Zilei Armatei României, a fost organizată competiţia româno-americană BLITZ. Asemănător probei de patrulă de la concursurile aplicativ militare, Blitz a aliniat la start zece echipe mixte formate din trei români şi trei americani, care s-au întrecut la două probe. Prima probă a fost teoretică, în engleză şi română, din trei teme: lanţul de comandă, gradele militare şi istoricul Afganistanului. Cea de-a doua, practică, a constat în deplasare rapidă, astfel că militari echipaţi complet au parcurs distanţa de şaisprezece kilometri cu şapte momente obligatorii: trasnsportul unui rănit pe targă, mutat elemente de echipament hrană şi muniţie, împins un autobuz, tragere cu armamentul în timp şi la precizie, deplasare printre diferite obstacole, demontat-montat armament, rostogolire cauciuc de camion.

„Doresc să mulţumesc militarilor români pentru preocupare, pentru dăruire şi pentru sprijinul pe care-l acordă misiunii NATO în Afganistan, în special în efortul deosebit de menţinere a securităţii aici în Kandahar”, a transmis locotenent-colonel Christopher LANDERS – comandantul Task Force ,,Polar Bear-Dragons’’ din Baza aeriană Kandahar.

Duminică, pe 25 octombrie, de Ziua Armatei României a avut loc Ceremonia militară a tuturor structurilor româneşti din Baza KAF, la care au participat şi militari din cadrul structurilor coaliţiei. Am cinstit memoria tuturor acelora care s-au jertfit pe altarul patriei în toate luptele pe care Armata Română le-a purtat de-a lungul timpurilor.

„În numele Dragonilor transilvani transmit militarilor români de pretutindeni succes, multă sănătate şi fericire alături de cei dragi. La mii de kilometri depărtare de casă şi de colegii noştri vom cinsti memoria militarilor căzuţi la datorie şi vom privi cu încredere spre lunile care ne-au rămas din această misiune. Celor de acasă le cer să fie alături de noi, pentru ca familia dragonilor transilvani să se simtă puternică şi întreagă ca până acum. Voi însufleţi acest mesaj cu toată puterea, forţa, ambiţia şi profesionalismul pe care camarazii mei din Afganistan le dovedesc zi de zi. La mulţi ani Armatei României! AUDACES FORTUNA JUVAT!”- Norocul îl favorizează pe cel curajos!”, este mesajul transmis de locotenent-colonel Adrian–Nicolae Costaru – comandantul Batalionului 811 Infanterie Protecţia Forţei „Dragonii Transilvani”.

Text: Radu Mureşan
Foto: Mihai Pintiliciuc

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.