Cum să prelungești viața și eficiența frigiderului tău
Ai uneori impresia că frigiderul tău Beko sau combina ta frigorifică Beko nu funcționează la parametri maximi, mai ales în sezonul cald? Abia atunci când ne înfruntăm cu canicula, resimțim din plin nevoia ca acest electrocasnic atât de imporant să funcționeze impecabil. Să nu uităm că acest aparat este printre puținele care stă în priză 24 de ore din 24, 365 de zile pe an.
Specialiștii au estimat că frigiderele consumă între 18 și 30 la sută din totalul facturii lunare de energie electrică. Tocmai de aceea e important ca acest aparat frigorific să funcționeze cât mai bine și cât mai eficient. Și vestea bună este că totul ține de tine. Tu te poți asigura că faci tot ce trebuie pentru ca frigiderul tău să dea cele mai bune rezultate și să aibă o durată de viață cât mai lungă.
1. Nu deschide frigiderul dacă nu este nevoie
Nu există un truc mai simplu decât ăsta: deschide frigiderul doar când știi ce ai de luat din el și ține-l cât mai puțin timp deschis. Cu atât mai mult vara sau când este prea cald în casă. Pentru asta, însă, trebuie să-ți organizezi foarte bine alimentele în interior, pentru a fi accesibile într-o clipită atunci când deschizi ușa frigiderului. Astfel, eviți transferul de căldură de la exterior la interior și menții o temperatură adecvată înăuntru. Așadar, economisești curent electric. În fiecare zi câte puțin, vei observa la finalul lunii economia făcută.
2. Asigură-te că nu ai un frigider prea vechi și ineficient energetic
Vârsta frigiderului este importantă. Nu doar pentru că după 10 ani randamentul aparatelor frigorifice scade semnificativ și consumă mai mult pentru a răci la fel de bine ca unul nou, ci și pentru că modelele mai vechi nu au o tehnologie atât de avansată și o eficiență energetică atât de ridicată ca noile modele. Ca în orice alt domeniu, și frigiderele au beneficiat de avansul tehnologic și principala grijă a producătorilor a fost să le facă cât mai eficiente din punct de vedere al consumului de curent electric. Încearcă un frigider Beko sau o combină frigorifică Beko pentru următorul tău electrocasnic.
3. Reglează termostatul
Deși multă lume crede că în frigider trebuie să fie cât mai puține grade, aproape de 0, adevărul este că temperatura optimă într-un frigider este de 3-5 grade. În congelator, da, vorbim de temperaturi cu minus, -16 până la -18 grade. Dar consumul energetic pentru a răci la 2 grade în frigider este mai mare decât cel necesar pentru a răci la 5, cât ar fi suficient pentru ca alimentele tale să nu se strice. Totuși, uneori termostatele mai dau rateuri, mai ales după câțiva ani de funcționare, așa că verifică din când în când temperatura din frigider cu un termometru.
4. Încearcă să păstrezi frigiderul cât mai plin
Raționamentul e unul simplu. Știai că un frigider Beko plin consumă mai puțin decât un frigider gol? Așadar, umple frigiderul, dar nu până la refuz. E important să existe suficient spațiu între alimente pentru ca aerul să poată circula.
5. Dezgheață alimentele congelate în frigider
Dacă scoți alimente de la congelator, e mai bine să le lași să se dezghețe în frigider, nu afară. Astfel, folosești alimentul congelat drept sursă de frig. E adevărat, durează mai mult decongelarea, așa că va trebui să o faci din timp, dar măcar vei da o pauză motorului frigiderului pentru a răci alimentele.
6. Lasă alimentele să se răcească înainte de a le introduce în frigider
Înainte să bagi mâncarea gătită în frigider, las-o să se răcească la temperatura camerei. Altfel, obligi frigiderul sau combina frigorifică Beko să muncească suplimentar pentru a recupera diferența de temperatură și a o aduce la cea a restului alimentelor din interior.
7. Curăță cât mai des frigiderul
Este fundamental ca frigiderul să fie mereu curat. Astfel, eviți gheața formată la interior, care funcționează ca izolator, ceea ce se traduce în mai mult de furcă pentru frigider, care încearcă să mențină o temperatură constantă. Bine, această problemă nu este valabilă dacă ai un frigider Beko No Frost sau o combină frigorifică Beko No Frost. Asigură-te, totodată, că ușa frigiderului se închide perfect ermetic, pentru a nu suferi pierderi de temperatură. Cea mai simplă metodă este să introduci o foaie de hârtie între ușă și frigider la închidere. Dacă aceasta va cădea sau o vei putea scoate cu ușurință, chiar și cu ușa închisă, e timpul să iei măsuri.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.