Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Destine Holidays

Cum se poate lua concediu medical în caz de izolare sau carantină pentru Covid-19

0 656

Ministerul Sănătăţii a transmis, sâmbătă, o serie de precizări cu privire la eliberarea deciziilor de carantină sau izolare, precum şi eliberarea de către medicii curanţi a certificatelor de concediu medical pentru carantină sau izolare.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii, eliberarea deciziilor pentru izolare şi a fişelor de izolare sau carantină se realizează de către direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.

Astfel, în caz de carantină sau izolare, certificatele de concediu medical se pot elibera la o dată ulterioară, numai pentru luna în curs sau luna anterioară, dar nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data ultimei zile a încetării perioadei de carantină/izolare.

Carantina se instituie pentru persoanele care nu sunt infectate cu virusul Sars-CoV-2, dar sunt în una din două situații: sosesc în România din alte state sau sunt contact direct cu o persoană infectată.

Pentru persoanele infectate (care au rezultatul pozitiv la un test PCR sau antigen) se instituie măsura izolării.

Concediu medical pentru carantină în caz de Covid-19

“Certificatele de concediu medical pentru carantină se eliberează de medicul curant, respectiv de către medicul de familie, pe durata stabilită prin decizia de confirmare a carantinei, eliberată de către direcţiile de sănătate publică judeţene respectiv a municipiului Bucureşti potrivit Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.309/2020 și a Ordinului ministrului sănătății nr. 1513/2020, persoanelor asigurate aflate în următoarele situaţii:

a. au intrat în contact direct cu cel puţin o persoană infectată cu virusul SARS-CoV-2, confirmată prin testare cu metoda NAAT/RT-PCR sau teste rapide de detecţie a antigenelor SARS Cov2.

Certificatele de concediul medical se eliberează pentru o perioadă de 5 zile;

b. au sosit din ţări şi/sau zone cu risc epidemiologie ridicat, ţări şi/sau zone stabilite de către INSP în condiţiile legii. Certificatele de concediul medical se eliberează pentru o perioadă de 5 zile.

Certificatele de concediu medical se eliberează de către medicii de familie după ultima zi a perioadei de carantină, dar nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data ultimei zile a încetării perioadei de carantină”, informează Ministerul Sănătății.

Concediu medical pentru izolare în caz de Covid-19

Ministerul Sănătății mai precizează faptul că, pentru persoanele asigurate infectate cu virusul SARS-CoV-2, pentru care s-a instituit măsura izolării, potrivit legii, în unităţi sanitare sau într-o locaţie alternativă ataşată unei unităţi sanitare, certificatele de concediu medical se eliberează de medicul curant din unitatea sanitară sau din locaţia alternativă ataşată acesteia, atât pentru perioada internării, cât şi pentru perioada externării, după caz.

La externare, certificatele de concediu medical se eliberează de medicul curant din unitatea sanitară sau din locaţia alternativă ataşată acesteia.

″În situaţia în care medicul din spital nu a eliberat concediu medical la externare şi persoana asigurată necesită izolarea la domiciliu sau la locaţia declarată de aceasta, certificatul de concediu medical se acordă pentru aceeaşi afecţiune de către medicul de familie care monitorizează starea de sănătate a persoanei prin sistemul de telemedicină sau prin consultaţii medicale la distanţă până la împlinirea termenului maxim al perioadei de izolare”, se mai arată în comunicatul MS.

Pentru persoanele asigurate infectate cu virusul SARS-CoV-2, pentru care s-a dispus măsura izolării potrivit legii, la domiciliu sau la o locaţie declarată, certificatele de concediu medical se eliberează de medicii de familie care au luat în evidenţă şi au monitorizat aceste persoane, astfel:

– pentru persoanele nevaccinate, care nu au trecut prin boală sau cele trecute prin boală de mai mult de 90 de zile concediul medical se va elibera pentru o perioadă de 7 zile;
– pentru persoanele vaccinate sau trecute prin boală în ultimile 90 de zile, concediul medical se va elibera pentru o perioadă de 5 zile.

Certficatele de concediu medical se eliberează pe baza fişelor de izolare, care se generează în mod automat din aplicația informatică Corona Forms.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More