Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Cum se sărbătorește Halloween în întreaga lume

0 875

Cunoscută și sub numele de All Hallows’ Eve (Ziua Tuturor Sfinților), Halloween își are originile cu peste 2.000 de ani în urmă, în Festivalul Samhain (se pronunța ,,sah-win’’- care, conform Dicționarului Etimologic Indo – European înseamnă în galeză ,,sfârșitul verii’’). Nu există informații complete despre Samhain, însă în mare parte era vorba despre celebrarea adunării recoltelor, aducerea turmelor de animale acasă și pregătirile pentru iarnă.

Totuși, există istorici, precum John Santiano, care au susținut că perioada 31 octombrie -1 noiembrie era singurul moment al anului în care spiritele celor morți se puteau întoarce în lumea noastră. De aici și tematica de Halloween care, așa cum bine știm, include tot felul de costume și accesorii ,,scary’’ cumpărate sau scoase de la ,,naftalină’’ de fanii genului, anual, pe 31 octombrie. Iată câteva dintre cele mai interesante tradiții de Halloween:

  1.  Samhain (Irlanda/Scoția) – Atât irlandezii, cât și scoțienii, sărbătoresc Halloween aprinzând focuri uriașe în aer liber, jucând diferite jocuri și gătind mâncăruri tradiționale precum barmbrack – plăcintă cu fructe în care localnicii ,,plantează’’ monede, inele și alte lucruri. Conform legendelor, cei care le găsesc ar putea avea parte de căsătorii (inel) sau de bogății (monede).
  2.  Dia de Los Muertos (Mexic) – Anual, în perioada  1-2 noiembrie, mexicanii (și alți locuitori din America Latină) sărbătoresc Dia de Los Muertos (Ziua Morților). Conform legendelor locale, Porțile Raiului se deschid la miezul nopții dintre 31 octombrie – 1 noiembrie și sufletelor celor dragi se întorc pentru 24 de ore la familiile lor. Din acest motiv, localnicii umplu mesele cu fructe, alune, friptură, alte mâncăruri, tot soiul de băuturi și, neapărat, pane de muerto (pâinea morților).
  3.  Day of Dracula (România) – În fiecare an, pe 31 octombrie, turiști din întreaga lume se adună pentru a celebra Halloween la Castelul Bran din România, deși nu toată lumea este de acord că acesta ar fi cu adevărat castelul lui Dracula, celebrul vampir român asociat cu figura domnitorului Vlad Țepeș. Pe site-urile agențiilor de turism există numeroase pachete de vacanță cu destinația Bran, solicitate în special la finalul lunii octombrie. De la castele bântuite, filme si cărți de groază până la vinurile rosii din gama Nobilis Dracula sau chiar pacanele online (cele două sloturi de succes Dracula – realizat de NetEnt în 2015 și Dracula – realizat de CQ9Gaming în 2018), mitul vampirului Dracula rămâne una dintre cele mai bine vândute legende din Europa.
  4. Kawasaki Halloween Parade (Japonia) – La finalul fiecărui octombrie din ultimii 21 de ani,  în jur de 4.000 de japonezi participă la o paradă dedicată sărbătorii de Halloween. Locul ales este Kawasaki, oraș situat în apropierea capitalei Tokio. Interesant este faptul că nu oricine poate participa la această festivitate, înscrierile făcându-se cu două luni înainte de start.
  5.  Dzien Zaduszny (Polonia) – În primele zile ale lunii noiembrie, locuitorii Poloniei merg în cimitirele în care sunt îngropate rudele și prietenii, cu lumânări și flori, rugându-se pentru liniștea acestora. Dzien Zaduszny este echivalenta sărbătorii catolice All Souls’ Day.
  6.  Ognissanti (Italia) – Cunoscută în special sub numele de Ognissanti, All Saints’ Day se sărbătorește în întreaga Italie, pe 1 noiembrie, deși o mare parte din italieni duc flori (în general crizanteme) la cimitire chiar și cu câteva zile înainte. De asemenea, omagierea celor trecuți în neființă se mai face și prin așezarea unei lumânări roșii la fereastră înainte de apusul soarelui și lăsarea unui loc liber la masă, în speranța că spiritul celor dragi ar putea să revină pentru scurt timp în locuința în care a trăit.

Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More