someseanul.ro Web analytics

Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Cum va fi vremea luni și marți

0 10

vremea-meteo-innorat-ploi

Luni, vremea va fi răcoroasă în regiunile nordice, nord-vestice şi centrale, unde vor fi înnorări şi pe arii relativ extinse averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.

În restul teritoriului valorile termice vor fi apropiate de mediile climatologice pentru mijlocul lunii iulie, cerul va fi variabil, dar spre seară şi în cursul nopţii cerul se va înnora şi local se vor semnala fenomene de instabilitate atmosferică. Vor fi condiţii de grindină, iar izolat cantităţile de apă pot depăşi 20 l/mp.

Temperaturile maxime vor fi de la 19…20 de grade în Maramureş până la 32 de grade în sudul Olteniei, iar cele minime se vor încadra între 10 şi 20 de grade.

Și marți vremea va fi răcoroasă. În sudul, sud-estul şi centrul ţării, precum şi în zonele de munte vremea va fi în general instabilă şi, mai ales ziua, temporar înnorările vor fi accentuate şi se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat, îndeosebi la munte, cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi vor fi condiţii de grindină. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse.

Temperaturile maxime, în scădere faţă de intervalul precedent în regiunile din jumătatea sudică, vor fi cuprinse între 21 şi 28 de grade, iar cele minime în general între 10 şi 18 grade.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.