Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Cumpărau mașini din Polonia și le vindeau la noi. Peste 100 de operațiuni fără a plăti taxe

0 1.825

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bistrița-Năsăud pun în aplicare 9 mandate de percheziție, la locuințele și sediile unor persoane fizice și juridice, din Năsăud și Bistrița, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

Cercetările în acest caz sunt efectuate de către Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.

Din investigațiile efectuate a reieșit faptul că, începând cu anul 2019 și până în prezent, fără a-și organiza activitatea comercială sub o formă juridică, persoanele în cauză ar fi efectuat peste 100 de operațiuni impozabile de achiziții de autoturisme second-hand din Polonia, de la diferite persoane juridice și fizice, pe care ulterior le-ar fi comercializat pe teritoriul României, în scopul realizării de venituri, fără a declara organelor fiscale veniturile realizate, ascunzând sursa impozabilă.

Astfel, persoanele vizate ar fi realizat din vânzări venituri de 16.218.295 de lei, cauzând un prejudiciu la bugetul consolidat al statutului de 3.309.221 de lei.

Pe parcursul zilei de astăzi, 6 martie, vor fi puse în aplicare 9 mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la sediul Poliției, pentru audieri.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More