Curtea Constituţională a respins ca inadmisibilă sesizarea preşedintelui Iohannis la Legea referendumului
Curtea Constituţională a respins, marţi, ca inadmisibilă, cu majoritate de voturi, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis la Legea referendumului.
”În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a respins, ca inadmisibilă, obiecţia de neconstituţionalitate. Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României”, se arată în comunicatul Curţii Constituţionale.
Camera Deputaţilor a adoptat Legea referendumului la sfârşitul lunii decembrie 2017, iar preşedintele Klaus Iohannis a cerut Parlamentului reexaminarea acesteia.
În 4 aprilie, plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat Legea referendumului cu 195 de voturi „pentru”, 71 de voturi „împotrivă” şi 6 abţineri, în forma iniţială.
Potrivit textului legii, “cetăţenii sunt chemaţi să îşi exprime voinţa prin vot în cadrul referendumului naţional cu privire la revizuirea Constituţiei în ultima duminică a perioadei de 30 de zile prevăzută în Constituţie, calculată de la data adoptării de către Parlament a proiectului legii constituţionale, Guvernul având obligaţia de a aduce la cunoştinţa publică, de îndată, prin mijloace de comunicare în masă, textul acestuia şi data referendumului”.
În sesizarea trimisă CCR în 18 mai, preşedintele Klaus Iohannis precizează că, deşi a mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, la sesizarea parlamentarilor, actul normativ cuprinde, în continuare, dispoziţii neconstituţionale.
(…) nu doar obiectul, ci şi data fiecărui referendum pentru fiecare revizuire a Constituţiei în parte ar trebui să fie stabilită clar şi distinct, numai de către Parlamentul în exerciţiu. A proceda altfel ar echivala cu o restrângere a competenţei decizionale şi a marjei de apreciere a Parlamentului aflat în exercitarea mandatului la data la care ar avea loc o revizuire a Constituţiei de către parlamentarii din legislatura în care s-a adoptat legea criticată, atitudine care poate fi justificată în cazul legiuitorului constituţional derivat în anumite limite şi condiţii precizate în Constituţie, dar care nu este permisă legiuitorului ordinar sau organic. Prin urmare, stabilirea acestei date trebuie lăsată la aprecierea Parlamentului aflat în exerciţiu la momentul fiecărei astfel de iniţiative de revizuire a Constituţiei, numai acesta fiind în măsură să aprecieze în concret care sunt condiţiile cele mai adecvate pentru ca cetăţenii să îşi exprime voinţa cu privire la acea revizuire a Constituţiei, ca modalitate de exercitare a suveranităţii naţionale consacrată prin art. 2 alin. (1) din Legea fundamentală”, se arată în sesizarea trimisă la CCR de către preşedintele Iohannis.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, declara că atacarea la Curtea Constituţională a proiectului de modificare a Legii referendumului reprezintă o atitudine abuzivă din partea preşedintelui Klaus Iohannis, care blochează dorinţa românilor de a se exprima cu privire la subiectul revizurii Constituţiei prin redefinirea familiei.
Legea a fost contestată la CCR şi de către PNL şi USR, însă sesizarea a fost respinsă în 3 mai de Curtea Constituţională.
La finalul anului trecut, PNL şi USR au mai sesizat Curtea Constituţională cu privire la acest proiect de lege. Sesizarea a fost admisă de CCR, iar proiectul s-a întors în Parlament pentru a fi pus în acord cu decizia Curţii, după care trimis pentru promulgare la preşedinte, care a solicitat reexaminarea lui.
În cererea de reexaminare, preşedintele spunea că, prin Decizia nr. 612/2017, Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea unor dispoziţii din legea menţionată, stabilind existenţa unui paralelism legislativ în textul adoptat iniţial, încălcarea rolului Curţii Constituţionale prin introducerea unui termen de două zile în care Parlamentul putea transmite instanţei constituţionale proiectul legii de revizuire a Constituţiei, şi faptul că data unui referendum de revizuire a Constituţiei trebuie stabilită prin lege, de către Parlament. În urma reexaminării dispoziţiilor declarate neconstituţionale, Parlamentul a adoptat Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului în forma transmisă la promulgare.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.