Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Dat de gol de propriul amic. Este cercetat acum pentru instigare la mărturie mincinoasă

0 241

Un tânăr de 24 de ani a provocat un accident fiind sub influența băuturilor alcoolice. A declarat că nu el se afla la volanul mașinii.

Conform unui comunicat IPJ Cluj, la data de 5 august a.c., în jurul orei 00.50, poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Floreşti, s-au autosesizat cu privire la un eveniment rutier petrecut pe strada Eroilor din localitatea Floreşti, eveniment rutier cu pagube materiale. În urma verificărilor, a fost identificat un bărbat în vârstă de 24 de ani din Cluj-Napoca care se afla lângă autoturismul avariat dar care a afirmat că nu el este cel care a condus autoturismul respectiv, indicând o altă persoană ca fiind conducătorul auto, în persoana unui bărbat de 23 de ani din Zalău, judeţul Sălaj.

Fiindcă bărbatul emana halenă alcoolică şi existau suspiciuni cu privire la cele declarate de acesta, bărbatul a fost supus testării cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind ulterior condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Ulterior, în jurul orei 17.30 acesta a venit la sediul poliţiei însoţit de un alt bărbat, şi acesta sub influenţa băuturilor alcoolice, respectiv o concentraţie de peste 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, dar care, în momentul în care a aflat că urmează să-i fie suspendat dreptul de a conduce a declarat poliţiştilor că nu el a condus autoturismul implicat în evenimentrul rutier şi că a fost rugat de prietenul său să declare acest lucru.

În cauză se efectuează cercetări  sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului” şi „instigare la mărturie mincinoasă”, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal. Bărbatul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore urmând a fi prezentat în faţa magistraţilor în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.