De ce NU am votat cu Ponta. De ce ”nu am votat” cu Iohannis

Am tot amânat acest material, am tot ezitat în ultimele zile, dacă e bine sau nu să-mi exprim în scris, în mod public opțiunile electorale. Acuzată de unii că nu e ”deontologic” să vorbesc despre propriile simțiri în materie de preferințe politice, dar încurajată de propria conștiință și de alții că libertatea de exprimare este valabilă pentru toți, deci și pentru jurnaliști, am decis că e momentul.

Am lăsat să treacă ceva timp, câteva zile de la momentul anunțării rezultatelor parțiale ale alegerilor prezidențiale. Asta pentru a-mi limpezi și eu gândurile, dar și pentru a lăsa să treacă frenezia, mirarea și emoțiile care ne-au cuprins pe toți.

Nu l-am votat pe Victor Ponta și n-am să pot să-l votez niciodată

Țin minte, acum mulți ani, că-l chiar apreciam. Nu mi-a fost niciodată la inimă PSD-ul, dar pe Victor Ponta chiar îl admiram. Tânăr și în putere, cu o viziune deschisă spre occident, spre modernism, credeam că tânărul Ponta este cel care va salva PSD-ul de boșorogii comuniști și de corupția care înconjura partidul.

M-am înșelat, însă, amarnic. De-a lungul timpului, Ponta mi s-a dezvăluit mie personal a fi un mare mincinos, un manipulator. Au fost prea multe momentele când văzându-i declarațiile de la o zi la alta mă întrebam dacă am înnebunit eu, dacă am înțeles eu greșit, sau dacă omul ăsta chiar mă minte în față. Pe mine și pe milioane de români care îl vedeau zilnic la televizor anunțând cu gurița lui un lucru pentru ca mai apoi să spună cu totul altceva.

Nu l-am votat pe Victor Ponta pentru că este un manipulator, unul direct sau prin interpuși. Mă gândesc cu greață la campania absolut dizgrațioasă pe care unele televiziuni, site-uri sau ziare i-au făcut-o. Câtă manipulare, câtă minciună, cât neadevăr au transmis ”slugile” pontiste în ultimele luni n-aș fi crezut că este posibil.

Acum zece ani, când terminasem Facultatea de Jurnalistică, nu mi-aș fi putut închipui că se poate întâmpla vreodată să văd în România democrată știri fabricate, atacuri nefondate în presă, sau linșaj mediatic în mass-media românească. Nu, n-aș fi crezut că poate exista atâta bătaie de joc, atâta nesimțire din partea unor colegi de breaslă (îmi vine imposibil să-i numesc jurnaliști). Și totuși, realitatea de după ani și ani mi-a dovedit că se poate. Din păcate!

Astfel, un om lăudat, ridicat pe culmi, de către trusturi de presă și ”postaci” care au ca principală misiune minciuna și manipularea, nu putea în gândul meu să fie un om pe care eu să-l susțin.

Nu l-am votat pe Victor Ponta din cauză că avea în spate o întreagă șleahtă de oameni certați cu legea, că sâmburele corupției la nivel înalt s-a răspândit ca o cangrenă în echipa care-l susține. Bineînțeles, nu doar în PSD există astfel de specimene. Corupția în politică s-a răspândit peste tot, dar în rândul ”roșiaticilor”, a fost cea mai înfloritoare. Tocmai de aceea, nu pot să-i acord sprijinul meu unui om care acoperă minciuna și corupția, doar pentru că cei care-l susțin îi cer asta.

Excepția care confirmă regula

 Nu vreau să generalizez această problemă la nivelul întregului PSD.  Sunt oameni în acest partid care chiar îmi sunt dragi, oameni pe care-i apreciez și pe care-i separ în gândul meu de toate spurcăciunile de la nivel central.

Și vorbesc aici, în primul rând de acei social-democrați cu care am avut de-a lungul timpului contact direct. Unul dintre ei este deputatul Cornel Itu, un om pe care-l apreciez până în pânzele albe, pentru multele momente în care m-am putut baza pe sprijinul lui și pentru cazurile în care a știut să sară în sprijinul comunității în care trăiesc. Iar la nivel local ar mai fi câțiva oameni din PSD care au știut să-mi câștige simpatia de-a lungul timpului. Și îi nominalizez aici pe consilierul local Nelu Anca și pe consilierul județean Vasile Sălătioan. Chiar și primarul Costan Morar a reușit să-mi devină simpatic în ultimii ani, în ciuda contrelor, unele chiar dure, pe care le-am avut de-a lungul timpului.

Dar, acești oameni, pentru mine, sunt excepția care confirmă regula. Or mai fi, probabil, astfel de OAMENI în PSD și în alte zone ale țării. Însă eu nu i-am văzut, nu i-am întâlnit personal. Am văzut doar NEoameni din PSD care mint, care corup, care manipulează și care fură. Iar aceștia afectează grav imaginea de ansamblu a unei formațiuni politice catalogată drept una plină de corupți.

Bineînțeles, fiecare pădure are uscăturile ei. La fel și fiecare partid politic, însă este de datoria oamenilor politici din fiecare formațiune să nu se alieze cu astfel de specimene, să înlăture răul și mizeria și să-și desfășoare activitatea doar în sprijinul cetățeanului.

Aș putea da aici exemple de niște oameni politici, la nivel local, pe care chiar îi disprețuiesc. Politicieni din alte formațiuni politice, care au reușit de-a lungul timpului să mă facă să mă uit (cel puțin cu ochii minții) cu scârbă la ei. N-o să nominalizez, că cică nu e frumos, dar țin să menționez acest lucru.

Nu l-am votat pe Iohannis pentru că este Iohannis. L-am votat pe Iohannis pentru că nu este Ponta

Și acum să vă spun de ce ”nu am votat ” cu Klaus Iohannis. De fapt, ca să înțeleagă și unii care pricep mai greu, eu nu l-am votat pe Iohannis, ci am votat anti-Ponta, doar pentru câteva din motivele menționate mai sus.

În toată această campanie electorală, una extrem de slabă la toate nivelele, Klaus Iohannis nu mi-a inspirat nimic. Nici el, nici echipa lui de campanie. De aceea, în primul tur am votat cu Monica Macovei. Am și declarat de altfel public că Monica Macovei a fost singura care m-a determinat să-i dau LIKE pe Facebook, dintre toți cei 14 candidați, prin campania excelentă pe care a avut-o în mediul online. Am votat-o pentru că ceea ce a transmis a fost pe lungimea mea de undă, pentru că am crezut și încă mai cred în planul ei.

Pentru turul doi însă, opțiunea populară exprimată democratic de milioane de români la turul 1, mi-a pus pe tavă doi candidați dintre care am avut de ales. Iar pentru că sibianul Klaus Iohannis a fost cel care mi-a inspirat mai multă încredere că se poate face ceva mai bine în țara asta, pentru că el a fost cel care mi-a dovedit că o campanie electorală se poate face și fără atacuri jegoase la persoană, minciună și manipulare, am considerat să-i dau votul meu. A fost un vot negativ, se poate spune. Nu pot să zic că dintre două rele am ales ”răul cel mai mic”, pentru că pe Iohannis nu-l pot băga la categoria ”rău”.

Pot spune însă că dintre ”răul” reprezentat de Ponta și ”puțin mai bunul” reprezentat de Iohannis, l-am ales pe cel din urmă. Pentru că el mi-a dat certitudinea că se poate face politică în țara asta cu seriozitate, cu onestitate. Pentru că el mi-a dat încrederea că nu toți politicienii sunt manipulatori, mincinoși și avizi de averi și puteri călcând peste orice și oricine le stă în cale.

Și pentru că, în calitate de jurnalist, Iohannis mi-a dat speranța că pot să-mi desfășor în continuare activitatea fără teama de a-mi fi ”închisă gura”, fără frica de a vorbi liber despre ceea ce gândesc. Nu aceleași semnale le-a primit și din partea cealaltă. După ce toată campania lui Ponta s-a bazat pe manipularea opiniei publice, pe aservirea trusturilor de presă și a jurnaliștilor, aveam temerea că o astfel de conducere și un astfel de președinte poate readuce în viața publică tehnicile comuniste de a băga pumnul în gură celor care vorbesc liber. Iar pentru mine, ca jurnalist, libertatea de exprimare reprezintă ceea ce mă ține în activitate, ceea ce mă ține în viață. Fără acest drept de a vorbi liber eu n-aș putea să mai exist, ca jurnalist și ca persoană.

Libertatea de exprimare este un drept garantat de Constituție

Mi s-a spus în dese rânduri în ultimele zile că eu, ca jurnalist, n-ar trebui să țin partea cuiva, n-ar trebui să-mi exprim opțiunile. Și vă întreb eu pe voi: de ce? De ce să tac? De ce să nu spun ceea ce gândesc, de ce să-mi închid robinetul gândurilor? Nu sunt și eu om, ca toți oamenii, om care gândește, care alege, care votează? De ce să nu transmit și prietenilor, cunoscuților mei ceea ce simt. Doar pentru că aș putea, prin ceea ce scriu să deschid mințile unora, sau să-mi exprim un drept constituțional care i-ar putea deranja pe alții?

Am făcut, fac, și voi face întotdeauna diferență între ceea ce exprim în public sau în privat pe rețele de socializare și nu numai, față de ceea ce scriu pe site. Activitatea mea de jurnalist pe Someșeanul.ro e una, iar activitatea mea de român pe rețelele de socializare e alta. Iar oamenii care mă citesc și într-o parte și în cealaltă trebuie să facă această diferență.

Fiecare este liber să se exprime cum vrea și să spună ceea ce gândește unde vrea. Cel puțin în aceste momente în România este permis acest lucru. De aceea, dacă eu ca jurnalist țin cu Steaua pot și am dreptul de a spune pe Facebook acest lucru. Dacă mie, ca jurnalist și ca om, nu-mi place ciocolata, pot și am dreptul să spun tuturor acest lucru. Dacă mie, ca jurnalist și ca om, îmi place muzica hip-hop pot și am dreptul să scriu asta pe Facebook. Fără ca alții să mă judece sau să mă acuze că nu sunt imparțială. Fără ca dinamoviștii să-mi spună că nu sunt imparțială, fără ca iubitorii de ciocolată să mă acuze că nu sunt echidistantă, fără ca fanii muzicii clasice să-mi spună că sunt o nenorocită pentru că ascult muzică hip-hop.

Dacă voi puteți să scrieți ce vreți, să susțineți pe cine vreți, eu de ce să nu pot? Eu nu v-am acuzat pe voi că vă exprimați gândurile, nu v-am blamat că susțineți pe unul sau pe altul. Pot să vă apreciez postările, sau pot să le ignor. Așa și voi, dacă nu vă place ceea ce citiți de la mine, puteți să treceți mai departe, fără a face o oprire în care să aruncați cu acuze despre imparțialitate.