Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului
PNL 728

”De Crăciun, dăruiește un zâmbet” – Campanie caritabilă a Asociației ”Vă ajutăm din Dej”

0 389

Acțiunile umanitare ale Asociației ”Vă ajutăm din Dej” continuă și în această iarnă. După ce încă de la izbucnirea epidemiei au fost în sprijinul nevoiașilor, bătrânilor și al persoanelor fără posibilități din Dej și împrejurimi, voluntarii asociației se implică într-o nouă campanie caritabilă în preajma sărbătorilor de iarnă.

Acțiunile voluntarilor dejeni au debutat în primăvara acestui an, în sprijinul persoanelor din categoriile vulnerabile, care nu puteau ieși din case pentru a-și asigura cele necesare pe perioada stării de urgență. Zeci de persoane au beneficiat de o masă caldă de trei ori pe săptămână până în toamnă, iar alte sute de persoane au fost ajutate să-și procure medicamentele necesare și cumpărăturile, voluntarii intervenind de fiecare dată când au fost solicitați de cei în nevoie.

O altă acțiune de succes a voluntarilor dejeni a fost cea în sprijinul personalului medical de la Ambulanța Dej și Spitalul Municipal Dej, care au primit aparatură și produse de igienă și dezinfecție, materiale de protecție și alte obiecte de strictă necesitate în vreme de pandemie.

În luna august a acestui an, voluntarii s-au constituit într-o asociație, sub numele ”Vă ajutăm din Dej”, prin intermediul căreia au continuat acțiunile caritabile. Iar apropierea sărbătorilor de iarnă i-a determinat pe membrii asociației să demareze o nouă campanie umanitară în sprijinul beneficiarilor, a persoanelor lovite de soartă, a bătrânilor fără sprijin și alinare, a bolnavilor fără posibilități materiale, a copiilor care nu pot avea parte în alt mod de cadouri de la Moș Crăciun, jucării sau dulciuri.

Noua campanie își propune să aducă cel puțin un zâmbet pe fața celor mai puțin norocoși dintre noi. Să aducă râsete și lacrimi de mulțumire în casele celor care nu au posibilitatea să cunoască altfel bucuria sărbătorilor de iarnă.

Iar toate aceste acțiuni nu se pot desfășura fără sprijinul altor dejeni, cu suflet mare, care sunt așteptați să se alăture acestui demers prin donații.

”Dacă îți dorești ca acest Crăciun să fie unul special și să oferi zâmbete unor persoane mai puțin norocoase, te invităm să fii alături de noi! Te gândești cum poți ajuta? Alege cea mai accesibilă modalitate pentru tine. Donează jucării, dulciuri, alimente neperisabile sau bani, direct în contul asociației”, sună mesajul acestei campanii.

Astfel, voluntarii vor colecta toate aceste donații în produse, jucării și alte obiecte și vor face pachete speciale care vor fi împărțite beneficiarilor, iar din fondurile bănești vor achiziționa cele necesare pentru completarea pachetelor de sărbători.

Voluntarii Asociației ”Vă ajutăm din Dej” vă așteaptă în fiecare duminică, între orele 14-16, în parcarea magazinului Kaufland, pentru a prelua pachetele cu donații în produse alimentare neperisabile sau jucării. De asemenea, voluntarii pot fi contactați telefonic pentru a prelua donațiile la numerele 0723290245, 0744585785, 0740012522 sau 0755084924. Alte detalii puteți obține pe pagina de Facebook a Asociației.

Bineînțeles, de mare ajutor sunt și donațiile în bani, care pot fi făcute în următoarele conturi:

RO37BTRLRONCRT0565463401 ASOCIATIA VA AJUTAM DIN DEJ CIF: 4290042

RO84BTRLEURCRT0565463401 (EUR) ASOCIATIA VA AJUTAM DIN DEJ CIF: 4290042

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More