Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

De frică să nu fie prins de polițiști, un contrabandist a făcut accident. A intrat cu mașina în șanț

0 41

tigari contrabanda fotoliu

În timpul unui control al polițiștilor de frontieră pe raza localității maramureșene Tisa, un șofer a refuzat să oprească la semnalele oamenilor legii și a încercat să scape. A făcut însă accident, intrând cu mașina în șanț.

S-a întâmplat ieri, în localitatea Tisa, unde o patrulă a poliției de frontieră din cadrul Sectorului PF Sighetu Marmației, aflată în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a efectuat semnalele regulamentare pentru a opri pentru control, pe raza localității Tisa, un autoturism marca Mercedes.

Conducătorul auto a refuzat să oprească, a trecut cu mașina în mare viteză peste o trecere la nivel cu calea ferată, după care a pierdut controlul volanului, a lovit doi stâlpi CFR și s-a oprit în șanțul de pe marginea drumului.

Șoferul a abandonat mașina și a fugit către râul Tisa, aflat în apropiere, pe care l-a traversat, retrăgându-se pe teritoriul ucrainean.

Imediat au fost anunțate autoritățile de frontieră ale statului vecin în vederea efectuării în comun a cercetărilor.

La controlul efectuat asupra autoturismului, în acesta au fost descoperite șase colete care conțineau 3.000 pachete cu țigări de proveniență ucraineană în valoare de 26.500 lei.

Țigări de contrabandă transportate în canapele și fotolii

Tot ieri, la nivelul Sectorului PF Sighetu Marmației s-a desfășurat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu produse accizabile în zona de responsabilitate.

Astfel în jurul orei 06.15, un echipaj al poliției de frontieră a efectuat semnalele regulamentare pentru a opri la control, pe DN 18, pe raza localității Vadul Izei, o autoutilitară marca Peugeot, condusă de Sorin I., de 41 ani, domiciliat pe raza județului Bihor.

La controlul efectuat asupra mașinii, polițiștii de frontieră au constatat faptul că în aceasta se află mai multe corpuri de mobilier (1 canapea și 6 fotolii).

Mariflor

Existând suspiciuni cu privire la transportul respectiv, autoutilitara precum și persoana în cauză au fost conduse la sediul sectorului în vederea efectuării unui control amănunțit.

Cu această ocazie, în cele șase fotolii au fost descoperite, ascunse în locașuri special amenajate, mai multe pachete cu țigări de proveniență ucraineană, care urmau a fi introduse ilegal pe piața neagră de desfacere.

tigari contrabanda fotolii

În urma inventarierii acestora a rezultat cantitatea de 8.000 pachete în valoare de peste 70.000 lei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă iar autoturismul folosit la activitatea infracțională, în valoare de 44.000 lei a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

De asemenea, întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării.

A fost nevoie de focuri de armă pentru prinderea contrabandiștilor

Azi noapte, în jurul orei 00.00, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul SPF Sighet a observat, pe raza localității Tisa, mai multe persoane care transportau spre interior colete voluminoase.

La fața locului s-a deplasat o echipă operativă care a procedat la interceptarea și somarea prin voce a celor în cauză și deoarece aceștia nu s-au supus, polițiștii au tras trei focuri de avertisment în plan vertical, conform prevederilor legale.

În acel moment, bărbații au abandonat coletele și profitând de întuneric și condițiile meteo nefavorabile (ploaie, ceață) s-au dispersat în direcții diferite.

La fața locului au fost descoperite patru colete care conțineau cantitatea de 2.000 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 17.700 lei, care au fost ridicate în vederea confiscării.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More