Noaptea de distracție a unei tinere de 20 de ani din localitatea Gherla s-a încheiat cum nu se poate mai prost. De la un club de manele, gherleanca a ajuns direct la spital, după ce a căzut de pe pod într-o vale din centrul Dejului.
Împreună cu prietenul ei și cu un grup de prieteni din Gherla au decis să se distreze vineri seara la Dej, la un club de manele. La un moment dat, după ora 2 noaptea, tânăra și prietenul ei au ieșit din club pentru a se răcori.
S-a urcat pe balustrada unui pod din centrul orașului pentru că, spunea ea, o dureau picioarele de la atâta dansat. Însă, la un moment dat, fata s-a dezechilibrat și a căzut în Valea Salcă, fără ca prietenul ei să o poată prinde.
Un alt grup de tineri aflat în zonă a sărit imediat în ajutor. Aceștia au încercat să sară după tânără în vale, însă n-au reușit să ajungă la ea. Doar unul dintre tineri a ajuns în vale, în timp ce ceilalți au sunat imediat la 112.
O ambulanță cu medic de la Dej a ajuns la fața locului, unde au fost solicitați și pompierii. Aceștia au reușit s-o scoată pe tânără din vale și au urcat-o în ambulanță, care a transportat-o la Spitalul Municipal Dej.
Norocul tinerei a fost că a căzut într-o zonă mlăștinoasă, astfel că nu a suferit fracturi și nici nu a fost în pericol de a se îneca, valea fiind aproape secată. Dacă după ce a căzut în vale tânăra și-a pierdut cunoștința pentru ceva timp, după ce a ajuns în ambulanță s-a trezit și a început să comunice cu personalul medical.
Ajunsă la spital, medicii i-au acordat îngrijirile necesare. Conform medicului Ramona Pintea, de la Ambulanța Dej, fata a suferit un traumatism cranio-cerebral cu pierderea stării de conștiență, contuzie coloană cervico-dorso-lombară și contuzie toraco-abdominală. Aceasta va rămâne sub observație medicală pentru a-i fi efectuate investigații medicale amănunțite.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
maneaua ucide!
S`a terminat podu !
Ahahahaa, maneloteca. V-ati prins? Adica tentativa de muzica, la fel ca si tentativele astea de titluri gen can can. Sigur sigur nu o sa cersiti like`uri ca sa citim stirile? Ca la asemenea titluri, asemenea continut.
daca cadea in cap, poate era un manelist in minus