Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

De mâine nu se mai pot vinde locuințe fără certificat energetic

1 34

locuinte sociale

Începând de mâine, nicio locuinţă nu va mai putea fi vândută sau închiriată fără un certificat de performanţă energetică. Proprietarul are obligaţia să transmită certificatul, în original, noului proprietar, la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

În certificatul de performanță energetică se menționează dacă locuința este izolată termic sau nu și în ce clasă de eficiență energetică se încadrează imobilul.

Există o scală a eficenței, de la A la G, unde A este gradul cel mai ridicat de izolare și G cel mai scăzut grad de izolare. Certificatele energetice se pot obține de la un auditor energetic acreditat. Actul va fi eliberat după ce auditorul va face o vizită la clădirea de vânzare și va întocmi un studiu.

În acest moment, există o listă cu peste 1.000 de auditori energetici autorizați care poate fi consultată pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administratiei Publice. Odată eliberat, certificatul este valabil 10 ani.

Pentru vânzătorii de imobile, acest nou act înseamnă drumuri și cheltuieli în plus. Eliberarea certificatului de performanță energetică se taxează la metru pătrat și poate ajunge până la 800 de lei în cazul unei case.

De mâine, toate contractele de vânzare-cumpărare încheiate fără prezentarea certificatului sunt supuse nulităţii relative, potrivit prevederilor Codului Civil.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

1 Comentariu
  1. Fărcaş Gelu Dănuţ spune

    Poate ca ar fi bine sa vorbim si de nivelul preturilor.
    Pe http://www.certificat-energetic-aici.ro, este primul pe Google, puteti gasi urmatoarele preturi:garsoniera-220 lei, apartament 2 camere-250 lei, apartament 3 camere-290 lei, apartament 4 camere-350 lei, case/vile-4 lei/metru patrat (negociabil, in functie de marimea promotiei).

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.