Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

De mâine se majorează salariul minim brut pe economie

0 21

BANI

Salariul minim brut pe economie se majorează, de mâine, de la 750 la 800 de lei, reprezentând 4,74 lei pe oră, iar legat de acesta va creşte proporţional şi punctul de amendă pentru şoferi, de la 75 la 80 de lei.

În acest an, salariul minim brut pe ţară garantat în plată a fost majorat în două etape, cu câte 50 de lei. Începând din 1 februarie, salariul minim brut pe economie a fost majorat de la 700 la 750 de lei, iar din 1 iulie va creşte la 800 de lei.

Salariul de 800 de lei este calculat pentru un program complet de lucru de 168,667 de ore în medie pe lună, reprezentând 4,74 de lei pe oră, nivelul acestuia fiind cu 14,29 la sută mai mare faţă de anul 2012.

Peste 677.000 de salariaţi din sectorul concurenţial vor beneficia de majorarea la 800 de lei a salariului minim brut pe economie.

Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată. Stabilirea, pentru personalul încadrat prin încheierea unui contract individual de muncă, de salarii de bază sub nivelul celui prevăzut constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 de lei la 2.000 de lei.

Odată cu majorarea salariului minim brut pe economie, creşte, proporţional, şi punctul de amendă de la 75 la 80 de lei. Potrivit OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, un punct de amendă reprezintă 10 la sută din salariul minim brut pe ţară.

Contravenţiile pentru încălcarea regulilor de circulaţie sunt încadrate în clase de sancţiuni, cărora le corespunde un număr de puncte-amendă, în funcţie de gravitatea faptelor şi de pericolul social pe care acestea îl prezintă. Astfel, pentru clasa I sunt date două sau trei puncte-amendă, pentru clasa a II-a – patru sau cinci puncte-amendă, pentru clasa a III-a – de la şase la opt puncte-amendă, pentru clasa a IV-a – de la nouă la 20 de puncte-amendă şi pentru clasa a V-a – de la 21 la 100 de puncte-amendă. Contravenţiile prevăzute la clasa a V-a de sancţiuni se aplică persoanelor juridice.

Astfel, amenzile pe care le pot primi şoferii sunt cuprinse între 160 de lei şi 1.600 de lei, respectiv până la 8.000 de lei pentru persoane juridice.

Mediafax

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.