Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Decizie fără precedent în SUA. Trump închide graniţele pentru cetăţenii din 7 state musulmane şi suspendă programul pentru refugiaţi

1 797

Preşedintele Donald Trump a interzis intrarea refugiaţilor sirieni în Statele Unite pe termen nelimitat, ca parte a unor noi măsuri de a „menţine teroriştii islamici radicali în afara SUA”. El a semnat un ordin executiv amplu, care prevede şi suspendarea, timp de patru luni, pentru toate programele de imigrare, relatează BBC.

De asemenea, prin acest ordin, cetăţenii din alte şase state, în principal musulmane, primesc interdicţie de a intra pe teritoriul american timp de trei luni.

Preşedintele american a explicat că oprirea temporară a programului de refugiaţi este necesară pentru ca agenţiile guvernamentale să aibă timp să dezvolte un sistem de control mai strict.

„Iniţiez noi măsuri de control pentru a menţine în afara Statelor Unite teroriştii islamişti radicali. Nu îi vrem aici”, a mai declarat liderul de la Casa Albă.

„Vrem să fim siguri că nu vom lăsa să intre în ţara noastră aceleaşi ameninţări pe care soldaţii noştri le combat peste hotare”, a declarat Trump.

„Am stabilit noi măsuri de verificare pentru a menţine teroriştii islamici radicali în afara Statelor Unite. Vor fi admişi doar aceia care vor sprijini ţara şi care iubesc cu adevărat poporul american”, a subliniat Donald Trump. 

Printre măsurile luate de Trump se numără: 

  • Suspendarea programului SUA de admitere de refugiaţi timp de 120 de zile.
  • O interdicţie privind refugiaţii din Siria până când vor fi făcute „schimbări semnificative”.
  • O interdicţie de 90 de zile la intrările din Irak, Siria, şi „zone de interes” – care include Iran, Libia, Somalia, Sudan şi Yemen.
  • Se va acorda prioritate cererilor de refugiaţi viitoare legate de persecuţia religioasă – dar numai în cazul în care persoana face parte dintr-o religie minoritară în ţara de origine.
  • Un plafon de 50.000 de refugiaţi în 2017 – mai puţin de jumătate din limita superioară stabilită de Barack Obama.

Cu toate acestea, o menţiune de a crea „zone sigure” în Siria, prevăzută într-un proiect anterior, a fost eliminată din ordinul final.

Ordinul executiv semnat de Trump mai prevede ca toate programele de imigrare să includă întrebări pentru a „evalua probabilitatea solicitantului de a deveni un membru ce contribuie în mod pozitiv al societăţii.”

După ce Donald Trump a semnat vineri seara un ordin executiv prin care a suspendat programul de primire a refugiaţilor sirieni în SUA, dar a şi blocat emiterea de vize şi accesul în SUA pentru cetăţenii a 7 state majoritar musulmane (Siria, Irak, Iran, Libia, Sudan, Somalia şi Yemen), la graniţele americane s-a instaurat haosul.

Fără a cunoaşte exact implicaţiile ordinului semnat de Trump, autorităţile au blocat accesul sau au reţinut mai mulţi cetăţeni arabi, chiar dacă aceştia aveau vize valabile de imigrant.

Ulterior, Homeland Security a confirmat blocada asupra cetăţenilor celor 7 state musulmane şi a comunicat că măsura îi afectează şi pe deţinătorii de green card, care au deja drept permanent de rezidenţă în SUA, care provin din cele 7 state vizate de ordinul lui Trump.

Autorităţile egiptene au oprit şase cetăţeni arabi cu vize de imigrant şi care doreau să se îmbarce la bordul unui avion din Cairo către Statele Unite.

De asemenea, presa internaţională relatează că Google a decis să recheme în SUA aproximativ 100 de angajaţi imigranţi care vineri noapte se aflau plecaţi peste graniţe, de teamă că aceştia nu s-ar mai putea întoarce înapoi în SUA.

Iranul a anunţat că răspunde cu măsuri reciproce, interzicând accesul cetăţenilor americani în Iran şi comentând că aceste restricţii ofensatoare se vor transforma „într-un mare cadou pentru extremişti”.

Deşi iniţial efectele ordinului semnat de Donald Trump vineri seară nu au fost foarte clare, ele şi-au dovedit implicaţiile în practică.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

  1. roro spune

    excelent. bravo TRUMP!!! iata unul care stie ce vrea, nu face compromisuri si nu-si vinde tara pt premiul Nobel.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.