Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Dej: Accident în fața bisericii. Femeie lovită de mașină – FOTO

0 1.933

Un accident de circulație soldat cu rănirea gravă a unei persoane s-a produs luni după-amiază pe strada Unirii din Dej.

Evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 17, în fața bisericii din cartierul Dealul Florilor.

Din câte se pare, o femeie de aproximativ 70 de ani a trecut strada fără să se asigure, prin loc nepermis, la doar câteva zeci de metri de trecerea pentru pietoni, fiind accidentată de un autoturism marca Ford Focus.

Șoferul acestuia nu a observat femeia în momentul în care aceasta s-a angajat în traversarea străzii, astfel că a lovit-o din plin.

Imediat după producerea accidentului, un paramedic care se afla în timpul liber, trecând prin zonă, i-a acordat victimei îngrijiri medicale până la sosirea echipajului SMURD.

Ulterior o ambulanță a sosite la fața locului, victima fiind stabilizată și apoi preluată și transportată la spital pentru investigații medicale amănunțite.

Polițiștii dejeni au demarat cercetările în acest caz pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs evenimentul rutier.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More