Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

DEJ: Accident lângă Bungăr. O mașină răsturnată

0 1.377

Un accident de circulație în care a fost implicat un autoturism s-a produs joi dimineața, pe strada Crângului din Dej.

Evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 8 dimineața, după ce șoferul unui autoturism, un tânăr de 25 de ani din Rugășești, a pierdut controlul direcției de deplasare.

Mașina a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în afara drumului.

La fața locului intervin echipaje de salvare din cadrul ISU Cluj, dar și polițiștii.

”Am primit o solicitare ca urmare a răsturnării unui autoturism în afara părții carosabile, pe strada Crângului din municipiul Dej. Au fost alertate o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și unul SAJ.
Forțele au ajuns la locul solicitării, ocupanții sunt ieșiți din autoturism și sunt consultați în vederea acordării primului ajutor calificat”, transmite purtătorul de cuvânt al ISU Cluj.

Potrivit primelor date ale cercetării efectuate de polițiști la fața locului, accidentul s-a produs din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, iar șoferul a pierdut controlul volanului într-o curbă la stânga și s-a răsturnat în afara șoselei.

Din fericire, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale, persoanele implicate refuzând transportul la spital.

loading...

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More